Locuitorii din Tărlungeni vor avea din acest an unde să ducă deșeurile pe care nu le pot arunca în pubele

Locuitorii din Tărlungeni vor avea din acest an unde să ducă deșeurile pe care nu le pot arunca în pubele

Printr-un parteneriat ADI ISO Mediu Brașov – Primăria Tărlungeni, în comună va fi amenajat un centru de aport voluntar
Locuitorii comunei Tărlungeni vor avea, din acest an, unde să depună, în mod legal, molozul, piesele de mobilier și alte deșeuri pe care nu le pot pune în pubelele ridicate de operatorul de salubritate. Mai exact, în comună se va amenaja centru de aport voluntar de mici dimensiuni, printr-un proiect implementat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ADI ISO Mediu Brașov (ADI ISO Mediu), în parteneriat cu Primăria Tărlungeni.
Proiectul, a precizat președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ADI ISO Mediu Brașov, Liviu Butnariu, este în etapa procedurii de achiziție. „Documentația aferentă licitației a fost finalizată și transmisă spre publicare pe platforma electronică de achiziții publice”, a declarat Liviu Butnariu.

Alte articole:   Junii Brașovului coboară în Cetate în Duminica Tomii. Programul complet al evenimentelor din Săptămâna Luminată

La rândul său, primarul comunei Tărlungeni, Severius Beșchea, a declarat că această investiție este așteptată de mult timp. „Acest centru va rezolva o problemă importantă a comunei noastre: cea a deșeurilor aruncate în locuri nepermise. Sunt convins că, în momentul în care oamenii vor avea unde să ducă deșeurile, nu le vor mai abandona pe câmpuri sau sau pe malurile râurilor”, a menționat edilul.

Conform caietului de sarcini aferent licitației, centrul de aport voluntar va include suprafețe betonate, pentru amplasarea containerelor și circulația auto, zonă verde, sistem de captare a apelor pluviale, copertină pentru protecția containerelor, dar și cântar carosabil pentru camioane.

În ce constă centrul de aport voluntar

În ceea ce privește dotările, la centrul de aport voluntar de la Târlungeni va fi montat un container pentru deșeuri periculoase, unul pentru materiale de construcții, piese de mobilier, lemn, hârtie-carton. De asemenea, vor fi aduse recipiente mici și butoaie pentru textile, baterii, becuri, medicamente și produse chimice, ulei vegetal și alte deșeuri considerate periculoase. Nu în ultimul rând, centrul va avea în dotare și o presă pentru deșeuri de plastic, metal și textile.

Alte articole:   VIDEO Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară

Centrul va fi amenajat conform unui proiect tip elaborat de Ministerul Mediului, iar termenul de finalizare a lucrărilor este de 6 luni, ceea ce înseamnă că în cursul acestui an centrul va fi inaugurat. Pentru acest proiect, ADI ISO Mediu Brașov a obținut o finanțare nerambursabilă în valoare de 771.000 de euro, prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Tot în urma unor parteneriate au autoritățile locale, ADI ISO Mediu Brașov va realiza centre de aport voluntar și la Râșnov și Zărnești.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate