
Brănenii care au telefoane inteligente sau tablete au posibilitatea de a intra mai uşor în legătura cu Primăria comunei pentru a semnala diferite deficienţe, pentru a afla care sunt evenimentele din localitate sau alte informaţii de interes public.
Primarul Branului, Cosmin Feroiu, a anunţat, joi, în cadrul conferinței de presă a PNL Brașov, că, de săptămâna aceasta, locuitorii comunei pot accesa, de pe telefoanele inteligente, o aplicaţie prin care pot raporta către primărie problemele pe care le întâmpină în cadrul comunităţii.
De asemenea, edilul a spus că prin intermediul aplicației, brănenilor le sunt transmise informaţii despre evenimente sau situaţii care pot să afecteze activităţile lor zilnice, precum blocaje rutiere, închideri de străzi, lucrări de infrastructură şi chiar situaţii de urgenţă.
„În primele 48 de ore, aproximativ 300 de persoane din localitatea Bran au descărcat aplicaţia. Pot să spun că am deschis o cutie a Pandorei deoarece, dacă facem un calcul, la 300-500 de persoane, care vor depune 2-3 sesizări, vă daţi seama ce volum de muncă vom avea să le răspundem. Dar este normal să facem lucru”, a spus edilul staţiunii Bran, la conferința de presă a PNL Brașov.
El a menţionat că, anterior implementării proiectului, brănenii au fost invitaţi să comunice cu Primăria prin intermediul unor globuri transparente, aşezate în bradul de Crăciun împodobit în centrul comunei, în care, prin deşurubare, aceştia au putut să-şi scrie doleanţele.
„Trebuie să diversificăm comunicarea, nu doar online, prin cereri depuse la primărie şi, dacă la anul vom putea să facem Târg de Crăciun, mi-aş dori să continuăm această experienţă”, a spus Feroiu.
În altă ordine de idei, primarul Branului a menţionat, de asemenea, că îşi doreşte să depună cât mai multe proiecte atât pe fonduri europene, cât şi guvernamentale, însă una dintre problemele cu care se confruntă este aceea că Primăria nu este intabulată pe obiectul acestor proiecte, fie ele imobile ale unor şcoli ori drumuri.
Declarațiile Primarului comunei Bran, de la minutul 19.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!