LIVE VIDEO Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă: „Avem în plan o alocare bugetară pentru Spitalul Regional Brașov”

LIVE VIDEO Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă: „Avem în plan o alocare bugetară pentru Spitalul Regional Brașov”

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a semnat, astăzi, la Brașov, protocolul de colaborare privind construirea Spitalului Regional Brașov. Acest protocol a fost semnat între Ministerul Sănătății, Primăria Brașov și Consiliul Județean Brașov.

Acest protocol reprezintă baza sănătoasă pentru finalizarea proiectului Spitalului Regional. Am venit la Brașov pentru o discuție mai extinsă despre proiectele de infrastructură spitalicească din județul Brașov, care să fie incluse în Planul Național, dar și despre Spitalul Regional, pentru care atât autoritățile locale, cât și Ministerul Sănătății caută surse de finanțare, mai ales prin Programul Operațional. Spitalul Regional are toată susținerea. Primăria Brașov a trimis către Minister un studiu de fezabilitate pentru un spital de infecțioase și unul de pneumologie. Asta pentru PNRR, iar decizia finală va fi luată după alocarea bugetară. Avem în plan și alocare financiară pentru Spitalul Regional Brașov – Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății.

Cu toată comunitatea brașoveană ne dorim să avem dezbateri și colaborări în ceea ce privește acest proiect. Este un obiectiv major de investiții Spitalul Regional și ne ajută enorm acest parteneriat cu Ministerul Sănătății. O primă estimare pentru execuția Spitalului Regional ar fi 36 de luni. Este un punct important de pornire și sperăm să ne bazăm și pe fonduri guvernamentale sau prin proiecte europene pentru acest proiect. Spitalele de Pneumologie și Infecțioase ne propunem să le ridicăm lângă Spitalul Regional, în vecinătatea acestuia. – Allen Coliban, primarul Brașovului.

Avem nevoie de sprijinul Ministerului Sănătății pentru proiectul Spitalului Regional. Tot ce a însemnat actul medical, responsabilitatea a fost a Consiliului Județean. Am făcut tot posibilul să alocăm cât mai multe fonduri. Anul trecut am alocat aproape 60 de milioane de lei din fonduri proprii Sănătate – Adrian Veștea, președinte CJ Brașov.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate