Eveniment

LIVE Război în Ucraina, ziua 26. Ucraina, fărâmițată de bombele rusești. Premierul olandez nu vrea decuplarea rapidă de la petrolul și gazul rusesc

Sebastian Dan

Luni, în ziua 26 a războiului declanșat de Vladimir Putin, Ucraina a respins apelurile Rusiei de a preda orașul portuar Mariupol, unde locuitorii sunt asediați și aproape au rămas fără hrană, apă și energie, într-o criză umanitară care sporește presiunea asupra liderilor europeni de a înăspri sancțiunile împotriva Moscovei. Joe Biden vine joi în Europa pentru o reuniune de urgență NATO și un summit G7, iar vineri va fi în Polonia.

19:01 Preţul petrolului ar putea ajunge la 300 de dolari barilul, dacă ţiţeiul rusesc va fi respins de occidentali, deşi este puţin probabilă o astfel de decizie, a declarat luni vicepremierul rus şi ministru al Energiei, Aleksandr Novak, citat de agenţia rusă de presă TASS, transmite Reuters

18:18 Șeful administrației regionale Donețk, Pavlo Kyrylenko, spune că orașul Avdiivka și zonele învecinate au fost lovite de focuri de artilerie și de avioane rusești, conform Reuters. El a precizat pe contul său de Telegram că cel puțin un civil a fost ucis, iar alți doi au fost răniți în urma atacurilor, care au vizat 15 adrese.

17:53 Ţările membre ale Uniunii Europene încă sunt în cea mai mare parte dependente de ţiţeiul şi gazele din Rusia pentru aprovizionarea lor cu energie, iar importul acestor resurse nu poate fi tăiat pur şi simplu într-un termen scurt, a afirmat luni premierul olandez Mark Rutte, transmite Reuters.

17.48 China trebuie să joace „un rol important” în găsirea unei soluții la războiul din Ucraina, spune Ministrul de externe ucrainean. Dmytro Kuleba, a cerut Chinei să joace un „rol important” în eforturile de încetare a războiului.

17:37 Prețurile pentru autoturismele noi din Rusia au crescut cu 30-60% de la începerea invaziei ruse în Ucraina și până acum, anunță publicația rusă Vedemosti. 

17:29 UE nu poate întrerupe mâine importul de ţiţei şi gaze din Rusia, spune premierul Olandei

„Prea multe rafinării din estul şi vestul Europei încă sunt complet dependente de petrolul rusesc, iar la gaze situaţia este chiar mai rea”, a spus Mark Rutte. „Trebuie să reducem această dependenţă. Trebuie să o facem cât mai rapid posibil, dar nu o putem face mâine”, a explicat el.

17:28 Aeroportul Internațional Șeremetievo din Moscova, cel mai mare din țară, a trimis 20% dintre angajații săi în concediu forțat, pe fondul crizei din industria aviatică apărută din cauza sancțiunilor impuse de SUA și UE.

17.25 Statele Unite nu pot confirma în mod independent anunțul Rusiei potrivit căruia în weekend ar fi folosit  rachete hipersonice asupra unei ținte ucrainene, dar utilizarea unei astfel de arme „nu are sens din punct de vedere militar.” Potrivit unui înalt oficial american al apărării citat de Guardian, este posibil ca Rusia să „încerce să trimită un mesaj Occidentului. Dar acest lucru nu este foarte practic”.

17:12 Direcția Hidrografică Maritimă (DHM), autoritate națională în domeniul hidrografiei, a emis, vineri, 18 martie, un avizul referitor la existența pericolului de mine în zona de nord-vest a Mării Negre, transmite Ministerul Apărării într-un comunicat. Avertismentul inițial a venit din partea Rusiei.

17.04 Boris Romanchenko, în vârstă de 96 de ani, supraviețuitor a patru lagăre de concentrare naziste, a murit  vinerea trecută într-un atac rus la Harkov, potrivit Institutului Memorial Buchenwald, citat de CNN. Institutul a anunțat într-o serie de tweet-uri că, potrivit nepoatei sale, Romanchenko locuia într-un bloc de apartamente din Harkov care a fost bombardat în timpul unui atac rus.

16:46 Vicepremierul ucrainean Iryna Vereshchuk a declarat că asaltul asupra Mariupol este o „răzbunare personală” pentru președintele rus Vladimir Putin, pentru că nu a reușit să captureze orașul în 2014, în momentul în care Rusia a anexat peninsula Crimeea de la Ucraina, relatează BBC.

16.43 Decizia unui tribunal din Moscova de a interzice Facebook și Instagram pe motiv că Meta Platforms, compania-mamă, este o „organizație extremistă”, nu se va aplica serviciului de mesagerie WhatsApp, din cauza „lipsei de funcționalitate a acestuia pentru difuzarea publică a informațiilor.”

 16:30 Un alt primar a fost răpit de ruși, în apropiere de Harkov. Șeful administrației militare din Harkov, Oleg Sinegubov, a anunțat pe canalul său de Telegram, că trupele rusești au arestat primarul localității Tsyrkuniv, Mykola Sikalenko, potrivit Le Figaro.

16:23 Președintele Klaus Iohannis a discutat luni cu premierul britanic Boris Johnson despre invazia rusă în Ucraina și întărirea flancului estic al NATO, potrivit unei postări pe Twitter a șefului statului. 

16.17 Rusia interzice Facebook și Instagram și declară Meta (compania-mamă a Facebook şi Instagram) „organizație extremistă”, potrivit Guardian. Un tribunal rus a ordonat Meta să oprească imediat activitățile Facebook și Instagram în Rusia, pe motiv de „activitate extremistă”.

15.22 Negociatorii de pace din Rusia și Ucraina au avut luni un apel video de 90 de minute, iar grupurile de lucru vor continua să  aibă discuții pe tot parcursul zilei, a declarat un negociator ucrainean citat de Reuters. Potrivit Guardian, David Arakhamia  a fost citat de presa ucraineană spunând: „Astăzi lucrăm toată ziua.”

14.30 Bombele cad asupra orașului Mariupol „la fiecare 10 minute”, a declarat pentru CNN un ofițer ucrainean din interiorul orașului-port afectat. Căpitanul Svyatoslav Palamar, de la Regimentul Gărzii Naționale Azov, a declarat că el și colegii săi de luptă nu se vor preda în Mariupol.

14:28 Separatiștii de Tiraspol, pe aceeași lungime de undă cu Moscova: presupuse alerte cu bombă la școli din Transnistria și mesaje anti-rusești.

14:17 Războiul din Ucraina ar putea amâna planurile UE vizând agricultura durabilă, o reformă cu impact major și în România.

14.00  Cel puțin opt persoane au murit după ce forțele ruse au bombardat  centrul comercial din capitala Ucrainei, Kiev, potrivit procurorului general al Ucrainei.

13.15 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut luni Uniunii Europene, mai ales Germaniei, să înceteze orice comerţ cu Rusia şi în special să refuze resursele energetice ale acesteia, conform unui mesaj video postat pe reţeaua Telegram, informează AFP.

12.50 Autorităţile de la Odesa au acuzat forţele ruse că au lansat luni dimineaţa o lovitură asupra clădirilor rezidenţiale de la periferia oraşului ucrainean, primul astfel de atac asupra oraşului-port de la Marea Neagră.

12.00 Kremlinul a declarat luni că discuţiile de pace dintre Moscova şi Kiev nu au produs deocamdată niciun progres major, şi a cerut statelor care pot exercita o influenţă asupra Ucrainei să recurgă la ea pentru a determina Kievul să adopte o poziţie mai constructivă la negocieri, transmite Reuters.

Vorbind cu reporterii prin teleconferinţă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că mai trebuie făcute încă progrese semnificative la negocieri pentru a exista o bază pentru o posibilă întâlnire între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul ucrainean Volodimir Zelenski.

11.30 Premierul israelian Naftali Bennett, care încearcă să medieze un armistiţiu în conflictul dintre Rusia şi Ucraina, a declarat luni că există în continuare falii mari între cele două părţi, chiar dacă au fost înregistrate unele progrese, relatează Reuters.

„Mai e un drum lung de parcurs, deoarece mai sunt câteva chestiuni în dispută, unele dintre ele fundamentale”, a spus el într-un discurs, conform unei transcrieri oferite presei de biroul său.

11:46 Rusia: vizat de sancțiuni, oligarhul Timcenko demisionează din conducerea Novatek. Activele din UE și din Marea Britanie ale omului de afaceri în vârstă de 69 de ani au fost înghețate. La începutul lui martie, un iaht care îi aparține, «Lena», în valoare de circa 50 de milioane de dolari, a fost sechestrat în Italia.

11:28 Potrivit grupului de monitorizare a protestelor OVD-Info, 936 de persoane au fost arestate duminică în 37 de orașe din Rusia. Numărul total de persoane reținute în Rusia începând cu 24 februarie depășește 15.000 de persoane.

11:01 Aplicație creată de Armata Ucrainei prin care civilii pot transmite informații despre zonele în care sunt trupe ruse

10:18 China oferă Ucrainei un ajutor umanitar în valoare de 10 milioane de yuani. Conflictul din Ucraina l-ar putea forța pe președintele chinez să aleagă între o relație comercială foarte avantajoasă cu Occidentul și parteneriatul strategic cu Rusia.

10.10 Două atacuri cu rachete au avut loc, luni dimineaţă, asupra Poligonului militar din oraşul Rivne din nordul Ucrainei, a informat şeful Administraţiei Militare de Stat din localitate, Vitali Kovali.

Acesta nu a precizat câte rachete au fost trase asupra poligonului, în acest moment fiind în derulare o anchetă militară.

Pe parcursul nopţii de duminică spre luni, în Rivne au răsunat sirenele mai mult timp, între orele 01,40 şi 05,50, transmite Agerpres

9:54 Constructorul auto rus Avtovaz suspendă producţia din cauza lipsei de componente.

9.50 Opt coridoare umanitare au fost convenite pentru ca oamenii să părăsească orașele ucrainene luni, dar nu și din orașul asediat Mariupol, a declarat vicepremierul ucrainean Irina Vereșciuk.

Ea a spus că eforturile de a ajunge la Mariupol cu ​​provizii umanitare au continuat să eșueze.

9:14 Forțele rusești care avansau din nord-est sunt blocate la peste 25 km de centrul Kievul. 

9:06 Guvernele din ţările membre ale Uniunii Europene vor analiza un posibil embargo asupra petrolului rusesc în contextul în care liderii europeni se vor întâlni săptămâna aceasta cu preşedintele american Joe Biden pentru o serie de summituri concepute să întărească răspunsul Occidentului la invazia Rusiei, transmite Reuters

https://newsbv.ro/2022/03/21/video-viral-soldat-ucrainean-isi-face-cruce-inainte-sa-lanseze-racheta-antitanc-il-vezi-hai-la-treaba-astia-trebuie-sa-arda/

8:38 Riscul degajărilor de gaze la fabrica de amoniac din Sumi a fost eliminat, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență din Ucraina într-o postare pe Telegram. Angajații întreprinderii au reînceput lucrările regulate de refacere a procesului tehnologic, mai anunță sursa citată.

8:27 Slovenia anunță că diplomații ambasadei sale în Ucraina se reîntorc la Kiev și cere țărilor UE să procedeze la fel

https://newsbv.ro/2022/03/21/date-din-raportul-preliminar-privind-prabusirea-mig-21-lancer-si-a-elicopterului-iar-330-rusia-foloseste-politic-tragedia-din-romania/

8:20 Rușii bombardează luni dimineață zona plajelor din Odesa, al treilea cel mai populat oraș ucrainean, potrivit armatei ucrainene

7:29 Aurescu participă luni la reuniunea miniştrilor de externe UE unde va sublinia că Uniunea trebuie să reafirme perspectiva europeană a Ucrainei, R. Moldova şi Georgiei, informează MAE

7:07 O scurgere de amoniac a fost anunţată la o fabrică din Sumî, autoritățile locale cerând persoanelor aflate pe o rază de cinci kilometri să părăsească zona, deoarece gazul este periculos.

https://newsbv.ro/2022/03/21/scurgere-de-amoniac-la-o-uzina-de-produse-chimice-din-sumi/

7:00 Scurtă recapitulare, luni dimineață, a ultimelor evenimente privind invazia rusă:

  • Obuze rusești au lovit case și o zonă comercială din cartierul Podil din Kiev, ucigând cel puțin patru persoane, au declarat autoritățile orașului. Atacul de duminică seară a venit după o relativă acalmie în weekend.
  • Ucraina și susținătorii săi occidentali spun că forțele terestre rusești au făcut puține progrese în ultima săptămână, concentrându-și eforturile pe lovituri de artilerie și rachete – adesea în centre urbane.
  • Vicepremierul ucrainean Iryna Vereshchuk a declarat că peste 7.000 de persoane au fost evacuate duminică din orașe prin coridoare umanitare, mai mult de jumătate din Mariupol. Ea a spus că guvernul intenționează să trimită luni aproape 50 de autobuze acolo pentru mai multe evacuări.
  • Zece milioane de oameni au fost strămutați, inclusiv aproape 3,4 milioane care au fugit din țară ca refugiați, a declarat agenția ONU pentru refugiați.
  • Zelenski s-a adresat parlamentului israelian printr-un apel video și a pus criticat reticența Israelului de a vinde Ucrainei sistemul de apărare antirachetă Iron Dome.
  • Ministrul de externe al Turciei a susținut că Rusia și Ucraina se apropie de un acord asupra unor chestiuni „critice” și că speră la o încetare a focului
  • Liderii Uniunii Europene se întâlnesc săptămâna aceasta pentru a lua în considerare impunerea unor sancțiuni mai dure împotriva Rusiei, inclusiv un embargo petrolier.
  • Miniștrii de externe ai UE se reunesc luni, înainte ca președintele american Joe Biden să sosească joi la Bruxelles pentru summituri cu cei 30 de aliați ai NATO, precum și cu UE și în formatul Grupului celor Șapte (G7), inclusiv Japonia.