Începând de astăzi, 6 octombrie 2021, în Sânpetru va opera o noua linie de transport în comun RATBV, linia 412.
Aceasta va avea traseul Rulmentul – str. Zaharia Bârsan – Căminul Cultural și va avea pentru început 5 curse pe zi, de luni până vineri, 2 curse dimineața și 3 curse după amiază pentru a prelua din încărcarea liniei 420 la orele de vârf, anunță Primăria Sânpetru.
Potrivit Primăriei Comunei Sânpetru, tot de mâine vor interveni modificări și pe linia 410 Rulmentul – Subcetate, în urma solicitărilor venite din partea locuitorilor cartierului Subcetate: 4 curse noi și 2 curse la care se modifică programul.
„La linia 411 modificările nu sunt substanțiale, am renunțat la o cursa pentru ca aceasta nu era utilizată.
Mulțumim tuturor cetățenilor care folosesc transportul în comun și celor care au venit la întâlnirile organizate pe tema îmbunătățirii programului transportului în comun din Sânpetru.
Aceste modificări vor costa Consiliul Local Sânpetru aproximativ 11.000 lei/ luna. În ultimul an, crescând interesul pentru transportul în comun și automat vânzările de bilete și abonamente, am putut acomoda mai ușor această cheltuială. Cu cât vom utiliza mai mult aceasta soluție de transport cu atât vom putea crește frecvența curselor, îmbunătăți condițiile de călătorie și chiar extinderea rutelor către alte zone ale comunei”, au transmis pe pagina de facebook, reprezentanții Primăriei Sânpetru.
Pentru sugestii de îmbunătățire a serviciului de transport puteți scrie la: transport@primaria-sanpetru.ro.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!


