Senatul a adoptat, în şedinţa de miercuri, propunerea legislativă prin care se stabilesc limite de zgomot maxim admisibile în locuinţe şi instituţii publice, dar şi amenzi pentru depăşirea acestor limite.
Pe acest proiect de lege, Guvernul a emis un punct de vedere negativ, afirmând că „modalitatea de calcul al nivelului de presiune acustică este nepotrivită, în contextul în care la apariţia organelor de ordine publică solicitate prin apelul 112 astfel de activităţi încetează“, a susţinut reprezentantul Guvernului, în plen.
Proiectul prevede că se constituie contravenţie „tulburarea fără drept a liniştii persoanelor din locuinţe sau din alte imobile cu funcţiuni echivalente locuirii, între orele 7.00-14.00 şi 16.00-23.00 de către orice persoană, prin depăşirea nivelului de presiune acustică de 35 db, măsurat în interiorul locuinţei sau al imobilului persoanei vătămate, în cameră indicată de aceasta, cu ferestrele închise, ca urmare a producerii de zgomote, larmă, strigăte, ţipete ori alte manifestări similare sau a folosirii oricărui apărat, obiect ori instrument muzical“.
Tot contravenţie constituie şi depăşirea nivelului de presiune acustică de 30 dB în locuinţe între orele 14.00-16.00 şi 23.00-7.00 măsurat în condiţii similare.
Propunerea legislativă încadrează tot la contravenţii „tulburarea, fără drept a activităţilor desfăşurate în clădirile în care funcţionează instituţii de învăţământ, spitale sau alte centre de îngrijire medicală, instanţe de judecată alte autorităţi publice centrale sau locale, instituţii publice, regii autonome, societăţi regelementate de Legea societăţilor nr 31/1990, lăcaşe de cult, partide sau alte formaţiuni politice, organizaţii guvernamentale ori neguvernamentale, ambasade sau reprezentanţe ale altor state ori ale organizaţiilor internaţionale de pe teritoriul României, în timpul de funcţionare, dacă acesta se încadrează între 7.00-23.00 de către orice persoană, prin depăşirea nivelului de presiune acustică de 45 dB”. Pentru intervalul orar 23.00 -7.00, nivelul stabilit este de 35dB.
Atunci când măsurarea zgomotului nu se poate realiza din cauze ce ţin de caracteristicile mijlocului tehnic, ale procedurii de măsurare sau de natura zgomotului produs, constatarea contravenţiilor se va face pe baza propriilor simţuri ale agentului constatator, se arată în unul dintre amendamentele proiectului adoptat.
Pentru încălcarea acestor dispoziţii, se vor da amenzi de până la 1.500 de lei şi există posibilitatea majorării cu jumătate a limitelor amenzilor în cazul repetării contravenţiilor.