Sport

LIGA 3: SR Braşov câştigă derby-ul cu ACS Kids Tâmpa

Marian Stoica

Înfrângere la limită pentru Kids Tâmpa în deplasarea de la SR Braşov.

ACS Kids Tâmpa Brașov a pierdut, cu 1-0 (1-0), partida din deplasare cu SR Brașov, care a contat pentru etapa a 5-a a seriei 5 din Liga a 3-a. Singurul gol al meciului a fost marcat de Șerban în minutul 39.

„Din păcate am pierdut astăzi un joc în din care puteam obține mai mult. Am dominat în prima repriză, am avut trei ocazii clare de gol, dar nu am reușit să înscriem. Ei, au făcut asta la prima lor oportunitate. În partea a doua, adversarul a fragmentat foarte mult jocul și, chiar dacă am avut câteva situații de poartă, nu am putut să marcăm. Asta este, trebuie să mergem mai departe și să încercăm în etapa viitoare să câștigăm”, a declarat unul dintre antrenorii „urșilor”, Ciprian Anghel.

„Sunt mândru de grupul nostru, de aceşti băieţi care au înţeles că fără sacrificiu nu se poate. Mă bucur că au realizat că au nevoie de victorii, de puncte, de meciuri bune pentru a creşte. Avem mulţi copii care au talent şi noi trebuie să îi ajutăm. Sunt mândru că sunt alături de ei. Sunt 3 puncte importante care ne ajuta sa urcam în clasament și sa ne apropiem de locurile fruntașe”, a precizat şi antrenorul celor de la SR Braşov, Robert Elek.

În etapa viitoare, programată pe 2 octombrie, Kids Tâmpa va juca tot în deplasare, contra celor de a CS Blejoi, iar SR Braşov se va deplasa pe terenul celor de la Cetate Râşnov.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!