Sport

LIGA 3: Rezultatele echipelor brașovene. Cetate Râșnov câștigă derby-ul de pe ICIM. Rezultate de egalitate pentru Zărnești și SR Brașov

Marian Stoica

ACS Kids Tâmpa Brașov a fost învinsă, pe propriul teren, cu 1-0 (0-0), de Olimpic Cetate Râșnov, într-un joc din ultima etapă a sezonului regulat al Ligii a 3-a, seria C5. Un meci în care „urșii” au încercat multe, dar reușitele pe teren au fost puține. Chiar și așa, „alb-albaștrii” puteau obține un rezultat de egalitate dacă mingea trimisă de Plăiașu nu lovea bara la ultima fază a meciului.

„Un meci în care nu ne-am regăsit. O partidă în care oaspeții au început mai bine, dar am reușit să intrăm la pauză cu un 0-0. Repriza a doua a fost mai echilibrată, însă a venit pe final acel gol al adversarilor la o greșeală în defensivă. Puteam obține un punct la ultima fază, când am avut acea ocazie mare prin Plăiașu, dar cred că era unul nemeritat. Astăzi nu am arătat așa cum ne-am fi dorit, astfel că nu am reușit să obținem nimic. Trebuie să ne revenim rapid însă și să începem play-out-ul cu dreptul”, a declarat Ciprian Anghel, unul dintre „principalii” Kids Tâmpa Brașov.

SR și Râșnov, în play-off

În alte două meciuri, Olimpic Zărnești a terminat la egalitate, scor 3-3, duelul de pe teren propriu cu liderul CS Blejoi. Golurile zărneștenilor au fost marcate de Mariean, Marinescu și Șerban. SR Brașov a remizat și ea, scor 1-1, în deplasarea de la CSO Plopeni. Golul stegarilor a fost marcat de Horia Popa.

Dacă Olimpic Zărnești și Kids Tâmpa vor juca în play-out, SR Brașov și Cetate Râșnov vor evolua în play-off. SR Brașov a terminat pe locul 3, cu 30 de puncte, la egalitate cu Cetate Râșnov, care este pe 4. Meciurile directe au fost în favoarea galben-negrilor. Primele două locuri vor juca un baraj de promvare în liga a doua. Lider este CS Blejoi, cu 42 de puncte, iar pe locul secund se află CSO Plopeni, cu 32 de puncte.

Foto: Kids Tâmpa Brașov

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI