Armata israeliană a anunţat luni că a lansat atacuri în Liban împotriva ţintelor militanţilor Hezbollah, susţinuţi de Iran, după ce gruparea a lansat rachete şi drone către Israel, ca represalii pentru uciderea liderului suprem al Iranului, Ali Khamenei, relatează Reuters, scrie News.ro.
Armata israeliană lansează atacuri în Liban împotriva grupării teroriste
Gruparea teroristă a promis că va „înfrunta” agresiunea americano-israeliană împotriva Iranului după moartea ayatollahului Ali Khamenei. Mişcarea armată pro-iraniană cu sediul în Liban şi-a pus în aplicare ameninţările, afirmând luni că a lansat rachete şi drone spre Israel, pentru prima dată în acest conflict.
Proiectilele lansate de mişcarea militantă libaneză au fost primele de la începutul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului.
Premierul Libanului califică drept „act iresponsabil” tirurile efectuate din Liban către Israel.
Lider Hezbollah ucis în atacurile IDF asupra Libanului
Şeful facţiunii parlamentare Hezbollah, Mohammad Raad, ar fi fost ucis în timpul atacurilor Israelului asupra ţintelor grupării teroriste din Liban, informează luni agenţia saudită Al-Hadath, citată de The Jerusalem Post.
Raad era unul dintre cei mai importanţi responsabili ai Hezbollah din sudul Libanului. El a fost numit de Hassan Nasrallah, ucis şi el în atacurile israeliene, ca purtător de cuvânt personal al acestuia de mai multe ori.
Atacurile ţintite ale IDF au fost efectuate ca ripostă după ce Hezbollah a lansat mai multe proiectile către nordul Israelului în timpul nopţii.
IDF a anunţat că a atacat mai mulţi terorişti de rang înalt ai Hezbollah în Beirut şi un „terorist central al Hezbollah” în sudul Libanului, dar nu a confirmat numele ţintelor.
