Social

Licențierea serviciilor sociale pentru vârstnici: controale, sancțiuni și proceduri oficiale pentru obținerea licenței

Sebastian Dan

Procesul de licențiere a serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice continuă să fie monitorizat strict de autorități.

În perioada ianuarie – septembrie 2025, inspectorii sociali din cadrul agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială (AJPIS), respectiv ai agenției municipale APISMB, au verificat 240 de servicii sociale, dintre care 93 publice și 147 private, în vederea obținerii licenței de funcționare pentru vârstnici.

Rezultatele controalelor: licențe, nereguli și sancțiuni

În urma verificărilor, 228 dintre servicii au fost propuse pentru acordarea licenței provizorii sau definitive pentru vârstnici, în timp ce 12 servicii sociale au primit propunere de neacordare sau retragere a licenței provizorii.

Inspectorii sociali au dispus măsuri de remediere a neregulilor identificate, însă în cazurile în care acestea nu au fost îndeplinite în termenele stabilite, s-au aplicat 13 sancțiuni contravenționale, totalizând 102.000 lei.

Conform Legii 197/2012, serviciile sociale pot funcționa numai dacă dețin licență de funcționare, iar autoritățile subliniază că procedura este obligatorie pentru toți furnizorii.

Etapele necesare pentru obținerea licenței de funcționare

1. Consilierea inițială a furnizorilor

AJPIS oferă consiliere tuturor furnizorilor care intenționează să înființeze servicii sociale.

2. Depunerea documentelor

Cererea de licențiere, fișa de autoevaluare și documentele justificative se transmit electronic în format needitabil către compartimentul de specialitate al ministerului sau se depun fizic la registratură.

3. Soluționarea dosarului

Dosarul se soluționează în 45 de zile, cu posibilitatea prelungirii cu încă 15 zile.

4. Verificarea documentelor

Inspectorii analizează fișa de autoevaluare și actele justificative depuse de furnizor.

5. Vizita de evaluare în teren

Evaluarea se face în maximum 15 zile de la înregistrarea cererii. Rezultatul poate fi: