Eveniment

Let’s do it, Avantgarden! Acţiune de ecologizare în cartierele Bartolomeu și Avantgarden

Gabriela Bunghez

Asociația Comunitară Bartolomeu Avantgarden organizează o amplă campanie de ecologizare în cartierele Bartolomeu și Avantgarden.

Acțiunea face parte din proiectul Let’s do it, Avantgarden! ce are drept scop promovarea intereselor locuitorilor din cele două cartiere.

Pentru a avea un viitor în care să se poată respira curat și sănătos, asociația organizează, duminică, 11 aprilie, o acțiune de ecologizare între cartierul vechi Bartolomeu, Avantgarden 2 și faza 4 de la Avantgarden 3.

“Pentru că ne dorim un mediu natural, sănătos, iar natura este cel mai important lucru din viața fiecăruia, duminică 11 Aprilie, ora 10:00, ne dăm întâlnire pe câmpul dintre Str. Lebedei și Graurului, între cartierul vechi Bartolomeu, Avantgarden2 și faza 4 de la Avantgarden3 la o acțiune de ecologizare”, au transmis organizatorii.

Asociația pune la dispoziție saci menajeri, greble, mănuși de unică folosință și dezinfectant.

Având în vedere contextul pandemiei, participanții vor păstra regulile de distanțare socială (2 m între persoane) și vor purta mască.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!