Legea pensiilor a fost adoptată, luni, 20 noiembrie, de Camera Deputaților, în calitate de for decizional.
Deputații au adoptat luni, în ședință de plen, Legea pensiilor după ce Comisia de Muncă a dat raport favorabil proiectului propus de Guvern, dar cu amendamente admise de la PSD şi PNL.
Actul normativ – care prevede că pensiile celor peste 4,7 milioane de beneficiari vor fi recalculate după o nouă formulă – a fost dezbătut de Senat săptămâna trecută, pe repede-înaintem într-o ședință cu scandal. Camera Deputaților este forul decizional în acest caz.
Principalele prevederi din actul legislativ sunt creșterea pensiilor cu 13,8% de la 1 ianuarie anul viitor, recalcularea lor din septembrie 2024 și vârstă de pensionare de 65 de ani pentru femei în ianuarie 2035.
Alte modificări sunt: stagiul minim contributiv de cotizare pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă va fi de 15 ani, iar până în 2035 vârsta de pensionare va fi aceeași pentru femei și bărbați, respectiv 65 de ani, iar pentru a beneficia de pensie anticipată, este necesar un stagiu complet de cotizare contributiv de 35 de ani.
Top 10 schimbări din Legea pensiilor:
Newsweek România prezintă cele mai importante 10 modificări care vor influența modul în care veți lua pensia, când o veți lua și în ce cuantum.
1. Indexarea cu 13,8%.
Se aplică tutror pensiilor de la data de 1 ianuarie 2024.
2. Nouă formulă de calcul
Este VPR x Numărul total de puncte.
VPR (valoarea punctului de referință) va fi de 81 de lei potrivit noii legi a pensiilor.
Număr total de puncte â puncte contributivitate + puncte stabilitate + puncte perioade asimilate si necontributive.
Punctele de necontributivitate reprezintă anii petrecuți în armată, șomaj sau facultate (0,25 puncte de fiecare an).
Punctele de contributivitate sunt anii în care ai contribuit la sistemul de pensii. Un punct pentru fiecare an contribuit.
3.Punctele de stabilitate
Se dau pentru ca oamenii să stea mai mult la muncă după următoarea formulă:
0,50 puncte/an, pentru anii din intervalul 26 – 30 de rămânere în muncă, inclusiv;
0,75 puncte/an, pentru anii din intervalul 31 – 35, inclusiv;
1 punct/an, pentru anii din intervalul 36 -40 ş.a.m.d.
4.În ce an vei ieși la pensie
Vezi aici tabelele cu anii și vârsta de pensionare.
5.Pensionarea pentru condiții grele de muncă.
Există angajați care ar putea ieși la pensie și cu 7 ani mai devreme dacă au lucrat în condiții speciale. Ei trebuie să fi lucrat în anumite domenii.
Potrivit noii legi a pensiilor care se elaborează în aceste zile, locuri de muncă în condiţii deosebite sunt acele locuri de muncă unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condiţiile specifice unor categorii de servicii publice, pe toată durata timpului normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecinţe asupra securităţii şi sănătăţii în muncă a asiguraţilor.
6.Reduceri pentru mame
„Mamele care au născut mai mulți copii beneficiază de o reducere a vârstei de pensionare cu până la 3 ani și jumătate. Pentru fiecare copil născut se acordă o reducere de șase luni, reducerea maximă fiind de 3 ani și 6 luni”, a mai spus șeful Casei de Pensii.
7.Vârsta de pensionare se egalizează
Femeile vor munci cu 3 ani în plus începând cu 2030 și vor ieși la pensie de 65 de ani.
În acest moment, vârsta de pensionare pentru femei este de 62 de ani. Șeful Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu a spus că o noutate în legea pensiilor este că femeile și bărbații vor ieși la pensie la aceeași vârstă – 65 de ani – din anul 2035.
8. Pensia anticipată fără penalizări, eliminată
Pensia anticipată va fi acordată, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat până la 5 ani de stagiu de cotizare peste stagiul complet de cotizare contributiv, precum și celor care au realizat stagiul complet de cotizare contributiv.
Valoarea pensiei anticipate se va stabili prin diminuarea cuantumului pensiei pentru limită de vârstă, în raport cu stagiul de cotizare realizat peste stagiul complet de cotizare contributiv şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare, astfel:
Perioada de stagiu de cotizare realizată peste stagiul complet de cotizare contriubutiv – Procentul de diminuare pentru fiecare lună de anticipare (%)
- până la un an – 0,40 %
- între un an și 2 ani – 0,35 %
- între 2 și 3 ani – 0,30 %
- între 3 și 4 ani – 0,25 %
- între 4 și 5 ani – 0,20
9.Creștere pensiiilor nu se face cu același procent
Creșterea medie a pensiei va fi de 40%, spune ministrul Muncii. Cei mai avantajați sunt pensionarii care au muncit mult peste 25 de ani (vezi mia sus).
10.Cei care au muncit în condiții grele, dezavantajați
Pentru că au lucrat mai puțini ani, chiar și în condiții grele, minerii sunt dezavantajați la pensie. Ei nu obțin acele puncte de stabilitate de la punctul 3 și vor avea mia puține puncte de referință în total.
Raportul cu amendamentele admise pe iniţiativa legislativă poate fi accesat AICI.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!