Legea 2 Mai a fost adoptată de Camera Deputaților, astfel traficanții de droguri nu vor mai fi condamnaţi cu suspendare ci vor merge obligatoriu la închisoare.
Camera Deputaţilor a adoptat, marți, în calitate de for decizional, „Legea 2 Mai”, care prevede că traficanţii de droguri de mare risc nu mai pot primi pedepse cu suspendare.
Totodată, proiectul de lege stipulează că tranzacționarea cu produse care au efecte psihoactive constituie infracţiune şi este pedepsită cu închisoare de la trei la 10 ani.
Actul normativ a fost inițiat în contextul accidentului de la 2 Mai, provocat în august 2023, unde un băiat de 19 ani care conducea băut a intrat cu mașina într-un grup de tineri și a ucis doi studenți.
„Nu poţi să vinzi heroină sau cocaină, să distrugi vieţi, şi după să fii liber pe străzi. Locul traficanţilor este la închisoare. Nu mai avem voie să asistăm la încă o tragedie ca cea de la 2 Mai. Să fie clar – avem nevoie de legi de partea victimelor, pentru că trebuie să ne protejăm tinerii de traficul de droguri”, susține ministrul Justiţiei Alina Gorghiu.
Ce prevede Legea 2 Mai
Inițiativa legislativă elimină posibilitatea executării pedepsei sub supraveghere, în cazul traficului de droguri de mare risc şi traficului internaţional de droguri de mare risc.
„Fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează fără drept operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă”, se arată în proiectul de lege, potrivit Hotnews.ro.
În noiembrie 2023, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, iar votul Camerei Deputaţilor este decizional. Legea merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!