Vă invităm cu entuziasm să faceți parte dintr-un manifest cultural artistic. Este vorba despre lansarea volumului de poezii „Ești parte din femeia aceea…”, în prezența autorului Ciprian Cotruță.Evenimentul va avea loc la Casa de Cultură a Studenților Brașov, în data de 16 mai, la ora 18.00.
„Pentru că nu dorim să urmăm rețeta clasică de lansare de carte, ne bucurăm și de participarea invitaților noștri speciali pe care îi veți cunoaște în seara evenimentului”, au precizat organizatorii.
„Volumul intitulat sugestiv «Ești parte din femeia aceea…» încearcă să cuprindă în cuvinte chipul ființei dragi și să descopere misterul, idealul și eternul feminin”, spune scriitorul Petruș Andrei, cel care a scris prefața volumului.
Seara se va încheia cu un moment artistic susținut de autor.
Intrarea este liberă!