Sebastian Ioan Burduja vă invită la o discuţie interesantă în jurul unui subiect care frământă o ţară întreagă de peste 20 de ani.
În colaborare cu editura Curtea Veche Publishing şi HOF Cafe, Sebastian I. Burduja vă aşteaptă la evenimentul de lansare a cărţii “Între speranţă şi deziluzie”.
Lansarea va avea loc la HOF Cafe (Piaţa Sfatului 14), la ora 17.00. Alături de autor, va participa Ionuţ ŢaŢa, preşedinte Pro Democraţia. Evenimentul va include şi o sesiune de autografe.
Volumul “Între speranţă şi deziluzie” cuprinde între paginile sale vocea unei întregi generaţii de tineri care îşi doresc schimbarea în bine a unei ţări în care oamenii sunt prinşi între speranţa unui viitor mai bun şi deziluzia prezentului.
Sebastian Ioan Burduja (n. 1985) este licențiat în științe politice al Universității Stanford și absolvent al programului de dublu masterat în politici publice și administrarea afacerilor al Universității Harvard. În prezent este doctorand în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti. A publicat articole pe tema democrației și a luptei împotriva corupției din România în jurnale de specialitate din Statele Unite și a colaborat cu reputați analiști politici, precum Larry Diamond și David Gergen. A lucrat ca specialist în cadrul unei instituții financiare internaționale cu sediul la Washington, D.C., concentrându-se pe dezvoltarea economică și politică a țărilor din Europa și Asia Centrală. A efectuat stagii de pregătire la Comisia Economică a Națiunilor Unite pentru Europa, compania de consultanță McKinsey & Co. și National Endowment for Democracy. Este cofondator al Fundației CAESAR (Centrul pentru Acces la Expertiza Studenților și Absolvenților Români) și președinte fondator al Ligii Studenților Români din Străinătate (LSRS). Este fondator și președinte al Platformei Acțiunea Civică a Tinerilor (PACT).
Volumul “Între speranță și deziluzie” este disponibil pe site-ul editurii, www.curteaveche.ro, la prețul de 35 lei.