Dacă simți frecvent o stare de oboseală generală care culminează cu dureri de cap și cu privire încețoșată, trebuie să știi că ochii tăi au nevoie de toată atenția ta.
Stilul de viață tot mai aglomerat și stresul zilnic care se acumulează influențează atât starea noastră de bine generală, dar și sănătatea oculară. Pentru că, aproape fiecare activitate pe care o desfășurăm ne solicită ochii la maximum.
Și dacă jobul tău presupune și o muncă de birou, iar calculatorul îți este indispensabil, este absolut necesar să te îngijești de sănătatea ochilor tăi.
În caz contrar, vei ajunge nu doar să porți ochelari, dar și să ai alte probleme asociate care pot include, printre altele, stări depresive, anxietate, stare crescută de nervozitate și migrene.
Ei bine, pentru a preveni toate acestea și pentru a oferi ochilor un ajutor de nădejde, îți recomand lacrimile artificiale.
Ce sunt lacrimile artificiale
Lacrimile artificiale sunt picături oftalmice cu rol de hidratare și lubrifiere. Pe scurt, aceste soluții vor ajuta și susține funcțiile globului ocular.
Pentru că, de cele mai multe ori, glanda lacrimală nu produse suficiente lacrimi pentru a hidrata eficient ochiul atunci când el este supus unor factori de stres externi.
Iar, acești factori sunt influențați în mod direct de activitățile noastre zilnice.
Lacrimile artificiale se găsesc sub forma unor substanțe lichide care imită lacrimile naturale. Însă, poți opta și pentru picături oftalmice cu structură vâscoasă, sau sub formă de cremă.
Care este diferența dintre aceste tipuri de lacrimi artificiale?
În principiu, flacoanele cu utilizare multiplă conțin și conservanți. Conservanții au rolul de a elimina bacteriile care îți pot afecta globul ocular. În plus, aceste picături oftalmice vor avea un dublu rol: hidratant și antibacterian, ferind ochiul de afecțiuni și leziuni specifice.
Însă, atunci când le aplici pentru o perioadă mai îndelungată, acest tip de lacrimi artificiale pot provoca iritații la nivelul globului ocular.
Substanțele cu structură vâscoasă nu conțin acești conservanți. Însă, nu pot fi folosite pe timp de zi pentru că provoacă o privire încețoșată – structura mai puțin fluidă a soluției îți va afecta vederea.De aceea, aceste lacrimi artificiale sunt recomandate pentru aplicare pe timp de noapte.
Când sunt recomandate lacrimile artificiale
Așa cum ți-am spus deja, lacrimile artificiale trebuie folosite atunci când ochii îți sunt obosiți. Sau, atunci când ochii sunt supuși unor factori de stres externi.
Așadar, folosește lacrimi artificiale ori de câte ori:
- Simți mâncărimi la nivelul globului ocular.
- Ai senzația de nisip în ochi.
- Simți că ochiul este uscat și, atunci când clipești, apare senzația de usturime.
- Ai o stare generală de oboseală care culminează cu dureri de cap.
- Îți expui ochii în medii uscate, cu curenți puternici de aer, sau îți desfășori activitatea în lumină puternică – mare atenție, aici includem și situațiile în care vorbim de acțiunea razelor solare în timpul verii, sau al iernii.
- Folosești calculatorul, telefonul sau un alt dispozitiv similar pentru mai mult de 4 ore pe zi.
- Desfășori activități de birou care necesită o atenție crescută din partea ta.
<h2>Ce lacrimi artificiale trebuie să alegi</h2>
După cum vei vedea, există numeroase tipuri de lacrimi artificiale disponibile. Cum le alegi pe cele potrivite pentru tine?
Îți recomand să programezi un consult oftalmologic, sau un control optometric de specialitate. În urma controlului vei vedea cu exactitate care este problema care îți afectează privirea și dacă sunt necesare și alte măsuri – de exemplu, s-ar putea să ai nevoie de ochelari de vedere, sau de lentile de contact.
Mai apoi, specialiștii îți vor recomanda lacrimile artificiale care ți se potrivesc cel mai bine. În recomandare optometristii vor avea în vedere specificul jobului, modul în care îți petreci timpul liber, vârsta și alte aspecte similare.
Pentru un control amănunțit și sfaturi corecte pentru sănătatea ta oculară, specialiștii Optimac te așteaptă în cele 7 cabinete de optică medicală din Brașov.