
Polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “furtul în scop de folosință” și “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
În data de 12 august 2020, în jurul orei 19.30, un bărbat în vârstă de 32 ani, care conducea un autoturism pe str. Simeria din municipiul Braşov, în momentul în care a ajuns în dreptul imobilului cu nr. 4, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a acroşat un autoturism ce era parcat.
„Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române, cadrele de poliție au constatat faptul că bărbatul în cauză, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul ar fi fost sustras de la proprietar, fără acordul acestuia, cu scopul de a-l folosi fără drept. Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ BRAșov, comisar de poliție Alina Maria Ivan..
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!