Eveniment

La Brașov va fi deschisă o secție de votare pentru alegerile prezidențiale din Republica Moldova

Gabriela Bunghez

16 secții de votare pentru alegerile prezidențiale din Republica Moldova vor fi deschise în România.

Pentru alegerile prezidenţiale şi referendumul constituţional din Republica Moldova, din 20 octombrie, au fost constituite 2.221 secţii de votare.

Dintre acestea, 234 de secţii de votare vor fi deschise peste hotare. Informaţiile au fost raportate de Comisia Electorală Centrală, anunţă newsmaker.md, transmite News.ro.

Potrivit CEC, pentru alegerile prezindenţiale şi referendumul constituţional, pe teritoriul Republicii Moldova vor fi deschise 1 957 de secţii de votare.

Cele mai multe secţii de votare – 306 – se vor afla în municipiul Chişinău. În localităţile din stânga Nistrului vor fi deschise 30 de secţii de votare.

De asemenea, vor fi deschise 234 de secţii de votare în străinătate, dintre care 16 în România (trei la Bucureşti, două la Iaşi, una la Bacău, una la Braşov, două la Cluj, una la Constanţa, una la Craiova, una la Galaţi, una la Oradea, una la Sibiu, una la Suceava şi una la Timişoara).

Vor fi deschise secţii în următoarele ţări:

  • Austria – 2
  • Azerbaidjan – 1
  • Belarus – 1
  • Belgia – 4
  • Bulgaria – 1
  • Canada – 6
  • Cehia – 2
  • China – 1
  • Cipru – 1
  • Danemarca – 2
  • Elveţia – 2
  • Emiratele Arabe Unite – 1
  • Estonia – 1
  • Franţa – 20
  • Germania – 26
  • Grecia – 2
  • India – 1
  • Irlanda – 10
  • Israel – 2
  • Italia – 60
  • Japonia – 1
  • Letonia – 1
  • Lituania – 1
  • Marea Britanie – 17
  • Norvegia – 1
  • Ţările de Jos – 2
  • Polonia – 1
  • Portugalia – 6
  • Qatar – 1
  • România – 16
  • Federaţia Rusă – 5
  • Spania – 11
  • SUA – 16
  • Suedia – 1
  • Turcia – 2
  • Ucraina – 2
  • Ungaria – 1

Secţiile de votare pentru votul prin corespondenţă:

  • SUA – 1
  • Canada -1
  • Suedia – 1

Alegerile pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova vor avea loc în data de 20 octombrie. Concomitent se va desfăşura referendumul constituţional cu privire la aderarea la UE.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !