Kovacs Attila a fost reales în funcția de președinte al UDMR Braşov

Kovacs Attila a fost reales în funcția de președinte al UDMR Braşov

La finalul săptămânii trecute, în cadrul ședinței delegaților județeni ai UDMR Brașov, președintele organizatiei, Kovacs Attila, a fost reales în funcție pentru un nou mandat de patru ani.

Prezent la întrunire, presedintele executiv al Uniunii, Porcsalmi Balint, a subliniat în discursul său importanța dezvoltării comunității maghiare, a inițiativelor și acțiunilor de pe plan local.

„Așa cum am spus și în momentul în care am fost ales președintele executiv al Uniunii, ne așteaptă foarte multă muncă, să nu avem impresia că cineva va găsi în locul nostru soluțiile salvatoare, nu putem conta decât pe forțele proprii. Numai de noi depinde viitorul comunității maghiare și al organizației”, a precizat Porcsalmi.

Președintele executiv al Uniunii a felicitat organizația județeană Brașov pentru succesul în activitatea de coordonare a comunității și de afirmare a intereselor maghiare, însă a atras atenția și asupra consecințelor care trebuie avute în vedere în perioada următoare.

„În 2016 au fost două alegeri, ocazii cu care am avut posibilitatea de a spune ce ne dorim, iar comunitatea maghiară a fost alături de noi. Trebuie să fim mai atenți la propunerile noastre, la eventualele greșeli care trebuie corectate, deoarece următoarele alegeri nu sunt foarte îndepărtate. Reprezentarea puternică în sine nu este suficientă, trebuie să aibă și conținut, întrucât rolul Uniunii nu este doar de a proteja drepturile comunității maghiare, ci și de a planifica un viitor puternic, de succes pentru membrii săi’” a subliniat Porcsalmi.

Potrivit afirmațiilor presedintelui executiv, scopul Uniunii pe termen scurt — așa cum prevede si documentul strategic adoptat de recentul Congres de la Zalău — este consolidarea relației dintre Uniune și comunitate, dar și construirea unui dialog la nivel instituțional cu diferitele categorii ale societății, organizarea forumurilor locale, întâlnirilor cu reprezentanții tuturor categoriilor profesionale.



„Sarcina noastră în această toamnă este și adunarea a 250.000 de semnături de susținere pentru înregistrarea Inițiativei Cetățenești Minority SafePack. Este următorul pas pentru ca UE să poată legifera în privința protecției minorităților naționale”, a conchis Porcsalmi Balint.

La întrunirea delegaților brașoveni ai UDMR au participat și Adrian Veștea, presedintele Consiliului Județean Brașov, respectiv George Scripcaru, primarul municipiului Brașov. Ambii au vorbit despre eficiența colaborării cu reprezentanții Uniunii atât la nivel județean, cât și local, dar și despre importanța continuării parteneriatului în diverse proiecte de interes comun, precum construirea aeroportului internațional.

În raportul de activitate pe ultimii patru ani, presedintele organizației județene UDMR Brașov, Kovacs Attila, a declarat: „Au fost foarte multe decizii politice care trebuiau adoptate, a trebuit să găsim nenumărate soluții la problemele comunității maghiare, am avut 5 campanii pentru alegeri electorale, a trebuit să reînnoim echipa, să regândim funcționarea organizației, să răspundem la acțiunile anti-maghiare, și listă ar putea continua. Ultimii patru ani au fost o reală provocare căreia consider că i-am făcut față cu succes. Pot să afirm că în județul Brașov comunitatea maghiară are un viitor sigur. Ultimii ani sunt dovada vie a acestui fapt”.

Referindu-se la rezultatele concrete, presedintele UDMR Brașov a spus: „Azi, în 2017, comunitatea maghiară brașoveană are reprezentant în Camera Deputaților, vicepreședinte de Consiliu Județean, 3 primari de comune, un viceprimar de municipiu, 7 viceprimari de comune și 46 de consilieri locali. Sunt rezultate bune, o situație fără precedent pentru un județ cu comunități maghiare dispersate”.

Alte articole:   Elena Lasconi, mesaj pentru cei ”dependenţi” de TikTok şi care ”l-au votat pe Mesia Georgescu”: Folosiţi telefonul fără fir sau cu centralistă, aşa cum era înainte de 1989

În calitate de candidat pentru un nou mandat de presedinte al organizației județene, Kovacs a vorbit și despre proiectele sale de viitor. Acestea vizează mai ales acțiuni în favoarea susținerii proiectelor de dezvoltare ale comunității maghiare, consolidarea relațiilor de parteneriat cu reprezentanții cultelor maghiare, ai școlilor, organizațiilor civile, culturale și de tineret, dar și colaborarea eficientă cu organizațiile locale ale Uniunii, cu membrii comunităților locale, îmbunătățirea comunicării la toate nivelele. Este adeptul faptelor și rezultatelor concrete, al muncii în echipă.

„Viitorul de succes al comunității maghiare brașovene este garantat numai dacă noi toți putem colabora eficient. Ca președinte al organizatiei judetene îmi asum responsabilitatea unui astfel de viitor”, a conchis Kovacs Attila.

La ședință au fost prezenți, în total, 158 de delegați județeni. În urma desfășurării alegerilor Kovacs Attila a obținut 115 voturi, iar contracandidatul său, Geczi Gellert, 43 de voturi. Astfel, mandatul de președinte i-a revenit lui Kovács Attila. În cadrul aceleiași întruniri, brașovenii au reales-o pe Toaso Imelda în funcția de președinte al organizației municipale a UDMR, aceasta fiind și vicepreședinte al CJ Brașov.

Distribuie dacă îți place!

De top în Brașov