Președintele Comisiei pentru Sănătate, Protecția Copilului și a Persoanelor Adulte din cadrul Consiliului Județean Brașov, Andi Kadas, face apel, pe Facebook, către toți brașovenii pentru a veni în sprijinul copiilor care au de suferit în urma incendiului izbucnit de Complexul de Reabilitare Școlară din Brădet.
Potrivit acestuia, paguba este de circa 100.000 de euro, „dar aşteptăm expertiza din partea specialiştilor şi rapoartele de la ISU. La ora actuală aceşti copii au fost mutaţi, stau în condiţii bune, de cazare, dar le lipseşte absolut tot, de la periuţă de dinţi până la pijama”, a declarat ulterior, Kadas, într-o conferinţă de presă.
El a anunţat că membrii comisiei vor merge vineri la Direcţia de Protecţia Copilului pentru a afla de ce nu a fost asigurat imobilul, în condiţiile în care acesta aparţine Direcţiei şi au existat fonduri alocate în acest sens. Kadas susţine că este posibil ca pagubele să fie imputabile personal celor care sunt vinovaţi de neîncheierea unei polițe de asigurare.
„Este o situație cu un impact emoțional major asupra tinerilor care locuiau în acel centru și care nu au știut niciodată ce înseamnă să ai, cu adevărat, o familie. Fac un apel către toți brașovenii să îi ajute cu tot ceea ce pot pe copiii din Brădet. Asta în condițiile în care nu mai au nimic, până și cadourile primite de Crăciun au ars”, susține Kadas.
Copiii și tinerii au nevoie, urgent, de haine, pături și saltele.
La rândul ei, consileirul județean Gabriela Brebeanu, a precizat că membrii Comisiei de Sănătate s-au mobilizat deja de ieri şi deja s-au adunat bani din care s-au cumpărat pături, perne, şosete groase şi nişte căciuliţe, „dar facem apel la toţi cei care pot să îi ajute, să ducă lucrurile la Centrul de Brădet”.
Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a anunţat că, „în prima şedinţă a CJ, din sumele pe care există ca rezervă pentru situaţii de urgenţă să alocăm banii pentru a face strictul necesar şi ce e urgent”.
Incendiul a pornit de un coş de fum care nu fusese izolat corespunzător
Potrivit reprezentanţilor ISU Braşov incendiul a pornit de la un coş de fum care nu era izolat corespunzător şi care s-a supraîncâlzit.
Incendiul de la Centrul de Reabilitare Şcolară de la Brădet a distrus aproape în totalitate cabana în care erau cazate 24 de fete cu dizabilităţi.
„Incendiul a pornit cel mai probabil de la un coş de fum care nu era izolat corespunzător şi care s-a supraîncălzit. Focul s-a propagat rapid deoarece clădirea era din lemn. Aceasta a ars aproape în totalitate pe o suprafaţă de 650 de mp. Intervenţia noastră a fost îngeunată de faptul că apa din hidranţi era îngheţată şi a trebuit să alimentăm autospecialele la o distanţă de câţiva kilometri“, a declarat Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt la ISU Braşov.
Acoperişul cabanei care a ars a fost ignifugat în urmă cu un an la dispoziţia ISU după tragedia din Colectiv. Lucrarea a fost executată de o firmă privată. „Ignifugarea nu înseamnă automat că ne fereşte total de incendiu. Ignifugarea înseamnă că atunci când izbucneşte un incendiu arderea este incetinită. Chiar dacă acoperiul a fost ignifugat, lemnul din care era construită cabana era vechi şi foarte uscat, drept urmare s-a aprins foarte uşor“, a mai spus Ciprian Sfreja.