Astăzi, în a doua zi de Paște, Junii Tineri vor merge, după obiceiul Cetelor de feciori, la stropit („cu strochitu”).
Junii Braşovului, formaţi din şapte grupuri organizează în Săptămâna Luminată mai multe evenimente care vor culmina în Duminica Tomii, cu o Parada Junilor călare pe străzile din Centrul Vechi al Braşovului.
Coborârea Junilor Călări în Cetate are loc în prima duminică de după Paște, cunoscută drept Duminica Tomii, însă până atunci Junii au mai multe manifestări.
Mersul la Stropit
Lunea de după Înviere era cea mai bună ocazie pentru ca Junii Tineri să-și caute fetele bune de măritat.
După ce participă la slujba de liturghie de la Biserica Sf.Nicolae şi de la Biserica Sf Treime, Junii Tineri revin în Piața Unirii, se împart în 3 cete egale, conduse de Armaşul Mic, Armaşul Mare și Vătaf, și întovărășiți de muzicanți pornesc pe străzile din Șchei la stropit fetele de măritat.
Ei vor intra în toate casele cu fete nemăritate în care au fost invitați și le vor stropi pe domnișoare cu parfum, iar acestea la rândul lor îi vor răsplăti cu flori, pe care le prind în hainele junilor.
Dacă fata are o floare mai speciale pentru vreunul dintre juni, acesta o va invita să iasă la Jocurile Strămoşeşti, care au loc în serbările de vară ale Junilor.
La stropit se creează o legătură între tinerii din comunitatea din Schei şi nu de puține ori s-au format familii în urma obiceiului din lunea Paştelui.
După ce Junii Tineri au cântat și au jucat toată ziua și au fost răsplătiți nu numai cu flori, ci și cu ouă roșii, cozonac și vin, totul se termină seara, când grupurile de juni ajung înapoi în Piața Unirii, unde cântă „Hristos a Înviat” de trei ori, joacă Hora Junilor şi aruncă buzduganul.
Marțea cu Plăcinte
„Marţea cu plăcinte“ se defășoară, de obicei, în Piaţa Unirii, lângă Biserica ”Sf. Nicolae”. Aici, braşovenii şi turiştii prezenţi vor primi plăcinte şi îi vor putea admira pe Juni dansând.
Obiceiul constă în adunarea Junilor Tineri în Piaţa Unirii. Jucarea horei junilor în prezenţa unui public numeros şi urcarea pe Coastă împreună cu muzicanţii pentru a juca hora junilor şi a arunca buzduganul sus la Crucea de pe Coastă.
Junii Tineri împart acolo plăcintele împreună cu vătaful şi le oferă lumii adunate în Prund şi pe Coasta Prundului.
Aruncarea în țol a junilor tineri
”Aruncatu-n ţol” este un eveniment spectaculos, care de obicei are loc în Piața Unirii.
Junii Tineri sunt aruncaţi spre cer cu ajutorul unei cergi. Evenimentul aruncării în ţol are loc numai în Prund seara. Sunt aruncaţi în ţol toţi junii care alcătuiesc grupul Junilor Tineri.
Este un ritualul vechi, care confirmă intrarea în ceata de feciori.
Prada Junilor
În Duminica Tomii, anul acesta pică pe 23 aprilie, este tradiţionala paradă călare a celor şapte grupuri de Juni. (Tineri, Bătrâni, Curcani, Dorobanţi, Braşovecheni, Albiori şi Roşiori).
De „Ziua de Călări” sau „Coborârea în Cetate”, fiecare grup va fi îmbrăcat în portul tradiţional specific.
Grupurile vor defila călare prin oraș, apoi se retrag la Pietrele lui Solomon, pentru o petrecere câmpenească.
Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI