De Buna Vestire junii din Brașov ies cu surla să vestească venirea primăverii, un obicei vechi oprit în ultimii doi ani din cauza pandemiei de coronavirus.
„Seamănă întrucâtva cu strigarea peste sat. Ei, împreună cu surlaşul se adună în Prund, surlaşul nu cântă, trage din surlă, către cele patru zări, spre cele patru puncte cardinale. Sigur, surla este un instrument arhaic, un fel de bunica trompei, şi cântarea este puţin diferită, stridentă, faţă de alte cântări, chiar este deosebită. După care, Junii Tineri, împreună cu surlaşul, urcă spre Coasta Prundului, la troiţa lor. Acolo surlaşul, din nou, trage din surlă către cele patru zări, iar pe vremuri, dar şi astăzi, populaţia şcheiană, în special cei în vârstă, care aud surla, îşi fac cruce, se închină şi spun: Mulţumescu-Ți Ție, Doamne, că am mai apucat să aud încă o dată sfânta surlă”, a precizat reprezentantul Junilor Dorobanţi, Florin Nistor.
Sursa: bzb.ro