Judecătoarea Roxana Adam, care a fost trimisă în judecată alături de soţul său, deputatul Ioan Adam, şi de fostul deputat Viorel Hrebenciuc în dosarul de retrocedări ilegale, nu va mai putea să judece dosare la Tribunalul Braşov.
Potrivit preşedintelui Tribunalului Braşov, Alina Mioc, conform regulamentului de ordine internă, din momentul în care i se aduce la cunoştinţă faptul că unul dintre judecători este trimis în judecată, preşedintele instanţei trebuie să ia măsuri ca judecătorul respectiv să nu mai intre la şedinţele de judecată şi să ia măsuri pentru a fi înlocuit, până în momentul în care CSM decide suspendarea.
În ceea ce o priveşte pe judecătoarea Roxana Adam, Mioc a spus că aceasta „a luat la cunoştinţă din media, la ora 16.00, despre trimiterea în judecată”.
„Mi s-a adus la cunoştinţă, prin urmare voi lua măsurile care se impun, conform regulamentului de ordine internă. Şi anume, voi lua măsuri să nu mai intre la şedinţele de judecată şi înlocuirea cu un alt judecător căruia îi vor fi repartizate dosarele până la o decizie a CSM de suspendare“, a declarat Mioc pentru Mediafax.
Roxana Adam este judecător la Tribunalul Braşov din anul 2006, fiind preşedinta Secţiei comerciale şi de contencios administrativ. Anterior, în perioada 1999-2006, Roxana Adam a fost judecător la Judecătoria Braşov.