Eveniment

Johannis a promulgat Legea privind terenul Aeroportului

Sebastian Dan

aeroport brasovPreședintele României, Klaus Johannis, a promulgat astăzi legea privind transferul terenului necesar pentru Aeroportul Brașov în administrarea Consiliului Județean.
„Prin promulgarea acestei legi, etapa legislativă a ajuns la final. După publicarea în Monitorul Oficial reglementarea va intra în vigoare, iar autoritățile locale vor putea relua procedurile legale de investiții la Aeroportul Brașov. Ne exprimăm satisfacția că parlamentarii PNL de Brașov au realizat încă o lege care sprijină dezvoltarea comunității brașovene”, a declarat deputatul liberal Gabriel Andronache.
Conform președintelui Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, anul viitor se vor realiza investiții la pistele de rulare  și la celelalte elemente necesare unui infrastructuri aeroportuare funcționale, prin aplicarea procedurilor de achiziție publică.

„În luna decembrie sperăm ca plenul Consiliului Județean să aprobe indicatorii tehnico-economici rezultați în urma revizuirii studiului de fezabilitate, astfel încât pasul imediat următor să fie demararea procedurii de licitație privind proiectarea și execuția suprafețelor de mișcare, având în vedere că potrivit normativelor în vigoare, după realizarea acestei investiții respectivele suprafețe vor trece automat în proprietatea statului român, împreună cu terenul”, a menționat șeful CJ Brașov.

Odată promulgată, legea este transmisă la Monitorul Oficial spre a fi publicată. Normativul va intra în vigoare la trei zile după publicare.