Eveniment

Joe Biden: Există „semne clare” că Rusia ia în considerare utilizarea de arme chimice şi biologice în Ucraina

Iulia Ghervan

Joe Biden a avertizat că o astfel de decizie a Rusiei ar determina un răspuns occidental „sever”, fără să precizeze natura acestuia.

„Este cu spatele la zid”, a explicat Biden referitor la preşedintele rus Vladimir Putin, subliniind că Moscova a acuzat recent SUA că deţin arme chimice şi biologice în Europa. „Este pur şi simplu fals. Vă garantez”, a insistat el în cursul unei reuniuni cu şefii unor companii americane la Washington. „Ei (ruşii – n.red.) susţin de asemenea că Ucraina deţine arme chimice şi biologice. Acesta este un semn clar că el (Vladimir Putin – n.red.) ia în calcul utilizarea acestor tipuri de arme”, a subliniat Joe Biden, la un eveniment al oamenilor de afaceri.

Din perspectiva specialiştilor OMS, definiţia armei biologice este „un mijloc sau un dispozitiv prin care se produce diseminarea unui agent biologic (inclusiv vectori ai unor agenţi biologici), cu efecte vătămătoare sau letale pentru oameni, animale sau culturi agricole”. Practic, agentul biologic poate fi reprezentat de orice microorganism viu (bacterie, virus, parazit, fung) sau toxina produsă de astfel de microorganisme care poate provoca îmbolnăvirea altor organisme vii. Pe de altă parte, conform specialiştilor CBRN (chemical, biological, radiological and nuclear defence), agenţii chimici folosiţi în producţia de arme chimice se pot clasifica, după efectul pe care îl au asupra organismului uman, în: agenţi toxici care pot avea efect letal şi, respectiv, agenţi paralizanţi. Agenţii toxici, la rândul lor, pot fi sufocanţi, sangvini, vezicanţi şi neurotoxici. Din punct de vedere legal, o eventuală folosire a armelor chimice în Ucraina ar duce Rusia în poziţia de a încălca Convenţia pentru interzicerea armelor chimice (Chemical Weapons Convention – CWC), care a intrat în vigoare cu forţă executorie în 29 aprilie 1997.  Fostul şef al Serviciului Român de Informaţii Costin Georgescu spune că, în acest moment, Vladimir Putin este în stare de orice. „Este furios că nu-i iese nimic în Ucraina şi a ajuns să ia decizii nebuneşti, care au încălcat orice limite. Deci, Putin este în stare să folosească şi arme biologice sau chimice, pe care nici el nu le poate controla. Mai grav este că, probabil, se gândeşte să folosească şi arme nucleare tactice”, a precizat Costin Georgescu. Armele la care face referire fostul şef al Serviciului Român de Informaţii sunt nucleare şi pot avea o putere de o kilotonă sau chiar mai puţin. Ca referinţă, bomba de la Hiroshima a avut o putere de 15 kilotone.

Sursa: adevarul.ro