Joc strămoşesc al junilor, de Rusalii, la Crucea din Varişte

Joc strămoşesc al junilor, de Rusalii, la Crucea din Varişte

Tradiționalul Joc strămoşesc din Varişte, va avea loc, duminică, de Rusalii. Conform tradiției, Junii Bătrâni organizează evenimentul pentru Junii Tineri.

Sărbătoarea face parte din calendarul de activităţi ale Junilor, fiind penultimul Joc strămoșesc din cele patru, care au loc în fiecare an în Șcheii Brașovului.    

Societatea Junilor Bătrâni din Braşov organizează pentru Junii Tineri tradiţionalul „Joc strămoşesc”, în Duminica Rusaliilor – 12 iunie 2022.  

Acesta se va desfășura la Crucea din Varişte, aflată în drum spre Pietrele lui Solomon, lângă Izvorul Sfânta Treime. 

Astfel, braşovenii și turiștii vor putea să-i (re)vadă pe tinerii juni şi pe fetele din Șchei în frumoasele lor haine tradiționale, jucând Hora Junilor, Brâul, Breaza, Ardeleana, Sârba şi Braşoveanca.  

Alte articole:   Analize medicale gratuite pentru locuitorii din Vama Buzăului

Evenimentul începe la ora 10.00, la Crucea din Variște. Apoi, tinerii coboară în Piaţa Prundului (Unirii), unde joacă Hora Junilor. Aceasta este singura horă din România care se joacă pe partea stângă și e „neîncheiată”. 

Îmbrăcați în costumele tradiţionale din Șchei, Junii se întorc la Troiţa din Varişte, unde dansează jocurile specifice din Şcheii Braşovului.   

Conform tradiției, de Jocul strămoşesc, junii necăsătoriţi scot fetele la joc. Fiecare băiat şi-a ales din timp fata pe care are în gând s-o joace. Pe vremuri, scoaterea la joc a fetei era un prim semn că un tânăr şi-a ales viitoarea soţie şi că urmează nunta.   

Programul evenimentului „Joc strămoșesc”

Evenimentul se va desfăşura după următorul program: 

  • Ora 10:00 – Junii Bătrâni se adună la Crucea din Varişte şi pornesc, însoţiţi de lăutari, spre Piaţa Unirii, pentru a duce vestea ȋntre locuitorii Scheiului despre eveniment și pentru a-i invita pe aceștia să participe; 
  • Ora 10:30 – Junii Bătrâni se ȋntâlnesc cu Junii Tineri ȋn Piaţa Unirii; 
  • Ora 10:45 – Hora Junilor şi aruncarea buzduganului pe platoul din faţa Bisericii Sfântul Nicolae (Piața Unirii); 
  • Ora 12:00 – Întoarcerea la Crucea Dreptăţii din Variște; 
  • Ora 13:00 – Întâmpinarea invitaţilor cu marşul de bun venit; 
  • Ora 13:30 – 14:00 – Aducerea fetelor la joc şi prezentarea dansurilor tradiţionale (hora junilor, sârba, breaza, ardeleana, brâul, braşoveanca); 
  • Ora 14:30 – Hora Junilor şi aruncarea buzduganului; 
  • Ora 20:00 – Încheierea Jocului Strămoşesc. 
Alte articole:   FOTO Fundația Conservation Carpathia a deschis Centrul de vizitare „Casa Castorului” în comuna Rucăr

Organizatorii anunţă că, în caz de vreme nefavorabilă, evenimentul va fi amânat pentru 19 iunie.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate