ITM a dat amenzi în valoare totală de peste 150.000 de lei angajatorilor din Brașov, în luna mai

ITM a dat amenzi în valoare totală de peste 150.000 de lei angajatorilor din Brașov, în luna mai

În urma controalelor efectuate pe parcursul lunii mai, inspectorii de muncă au aplicat amenzi în valoare de  151.500 lei, pentru neregulile constatate atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă.

Având în vedere Strategia Natională privind reducerea incidenței muncii nedeclarate, inspectorii de muncă au realizat, în luna mai, un număr de 195 controale, fiind  depistate 10 persoane care desfășurau muncă nedeclarată pentru care un număr de 4 angajatori au fost sanctionați cu amenzi în valoare totală de 80.000 lei, după cum urmează:

Pentru primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii, au fost sancţionaţi 3 angajatori, identificându-se 5 persoane care prestau activitate fără forme legale de angajare. S-au aplicat 3 amenzi contravenţionale în valoare totală de 80.000 lei.

Pentru primirea la muncă a persoanelor fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii a fost sancţionat 2 angajatori (identificându-se 5 persoane în această situație), aplicându-se 2 avertismente scrise.

În controalele efectuate nu s-au constatat situații de primire la muncă a salariaţilor în perioada în care aceştia au avut contractul individual de muncă suspendat.

Nu au fost identificate situații  de primire la muncă a salariaţilor cu depăşirea duratei timpului de muncă stabilită în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp partial

În ceea ce priveşte respectarea prevederilor HG.905/2017 (privitor la completarea si transmiterea REVISAL) au fost efectuate un număr de 189 controale, în urma cărora a fost aplicat 1 avertisment scris).

Pentru celelalte nereguli depistate de către inspectorii de muncă în domeniul relațiilor de muncă, angajatorii au fost sancționați cu amenzi în valoare de 28.500 lei.

Tot în luna mai, în domeniul securității și sănătății în muncă,  inspectorii au efectuat un număr de 97 controale în urma cărora au fost sancționați pentru neconformitățile constatate un număr  de 32 angajatori cu amenzi în valoare de 43.000 lei si 34 de avertismente.

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate