Eveniment

Ionel Ganea, cercetat pentru omor lângă o biserică din Săcele

Sebastian Dan

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov au dispus, la data de 10 aprilie 2017, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Ionel Ganea pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

„La data de 11 aprilie 2017, inculpatul, aflat în stare de reţinere, a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Brașov. Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat faptul că, în noaptea de 09/10 aprilie 2017, în apropierea bisericii de pe strada Barajului din mun. Săcele, inculpatul Ganea Ionel i-a aplicat mai multe lovituri cu o bâtă victimei G. C. F., aceasta decedând”, a precizat Aldea Adrian, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.

Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii judiciare.