Din judeţ

Mesajul primarului Ionel Fliundra pentru copiii din Ghimbav, de 1 Iunie: „Să fiți sănătoși, iubiți și ascultători”

Sebastian Dan

Copiii din Ghimbav sunt sărbătoriți de administrația locală cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Primarul orașului Ghimbav, Ionel Fliundra, le-a transmis celor mici un mesaj cu ocazia acordării cadourilor pregătite de Primărie și i-a invitat să participe la evenimentele organizate în oraș de 1 Iunie.

Pentru că 1 Iunie cade într-o zi de luni, administrația locală a ales să le ofere cadourile copiilor înainte de ziua lor, cât timp aceștia se află încă la școală.

Cadouri pentru copiii din Ghimbav

Primarul Ionel Fliundra le-a transmis copiilor că darurile pregătite de administrația locală reprezintă o tradiție pe care municipalitatea dorește să o păstreze.

„Dragi copii, iată că ne apropiem de 1 Iunie fiind luni și fiind zi liberă, probabil veți fi cu siguranță alături de părinți și frați. Noi ne-am gândit ca astăzi, vineri, cât încă sunteți la școală, să vă oferim acele frumoase cadouri așteptate de voi”, a transmis primarul orașului Ghimbav.

Edilul le-a spus celor mici că valoarea cadourilor este mai puțin importantă decât bucuria de a fi împreună și de a marca această zi specială.

„Sunt multe sau puține, asta doar voi analizați”, le-a transmis Ionel Fliundra copiilor.

Ionel Fliundra: „Să fiți sănătoși, să fiți iubiți și ascultători”

Mesajul primarului pentru copiii din Ghimbav a fost unul axat pe sănătate, familie și educație.

„Noi vă dorim din tot sufletul să fiți sănătoși, să fiți iubiți, să fiți ascultători și, bineînțeles, să promovați tot ceea ce vă place alături de noi”, a spus Ionel Fliundra.

Primarul i-a îndemnat pe copii să continue să fie alături de comunitate și să se bucure împreună de evenimentele organizate pentru ei.

Două zile de distracție pentru copiii din Ghimbav

Pe lângă cadourile oferite copiilor, Primăria Ghimbav a pregătit și un program special de Ziua Copilului.

Copiii și părinții sunt invitați sâmbătă, 30 mai, și duminică, 31 mai, în parcarea de lângă biserică, unde a fost amenajată scena pentru evenimente.

Programul este dedicat celor mici și include activități de divertisment și recreere: