Eveniment

Ioan Neculaie, condamnat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Intră la beci!

Sebastian Dan

Fostul patron al FC Brașov  și al platformei industriale de la ce a mai rămas din fabrica de autocamioane a fost condamnat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.  Ioan Neculaie a deschis focul cu o arma de vanatoare pe fondul unei crize de nervi facute din cauza faptului ca unul dintre angajatii lui nu a fost in stare sa-i pregateasca cum trebuie masina.

Mai exact, milionarul isi dorea sa se relaxeze la o partida de vanatoare, intr-o padure de langa Brasov, insa in ultimul moment a vazut ca automobilul sau avea pana la o roata. Afaceristul a inceput sa tipe la angajatul sau, a scos arma si a inceput sa traga si in celelalte roti. Vecinii milionarului au auzit impuscaturile si au chemat politia, care a descins la fata locului. Ulterior, pe numele lui Neculaie s-a deschis un dosar penal, iar cauza a ajuns recent la Judecatoria Brasov.

Instanța a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov împotriva sentinţei penale nr. 1137/15.06.2017 a Judecătoriei Braşov, pe care o desfiinţează sub aspectul soluţiei de achitare a inculpatului şi al cheltuielilor judiciare. Rejudecând cauza în aceste limite, magistrații l-au condamnat pe Ioan Neculaie la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Sentinţa este definitivă!

În plus, judecătorii au decis suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată într-un alt dosar (pentru ucidere din culpa, dupa ce o persoana si-a pierdut viata intr-un accident de munca pe platforma Roman. Acidentul de munca s-a petrecut in martie 2008, atunci cand un muncitor, in varsta de 40 de ani, a murit cand taia cosul de evacuare al unei centralei termice, dupa ce una dintre bucati a cazut peste el). Din acest motiv, instanţa a dispus executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată prin decizia de astăzi, inculpatul executând în final pedeapsa de 2 ani închisoare.

Mai mult, Neculaie este obligat să plătească suma de 3.000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale şi la judecarea cauzei în fond.