Din judeţ

Investiţii importante cu bani europeni la Tărlungeni

Sebastian Dan

kiss iosifTărlungeniul este una dintre cele mai mari comune din Braşov, cu o populaţie de 8.320 de locuitori. Comuna este compusă din patru sate: Tărlungeni, Cărpiniş, Purcăreni şi Zizin.
Tărlungeniul este una dintre localitățile care se dezvoltă foarte rapid atât din punct de vedere demografic, cât şi urbanistic. Numai în aşa-zisul cartier Izvor (la intrarea dinspre Braşov, pe stânga) s-au construit sau sunt în curs de ridicare peste 200 de case.

Infrastructură de 2,4 milioane de euro

Având în vedere această situaţie, edilii au luat din timp măsurile care se impun şi pentru a asigura utilităţile şi infrastructura necesară.

„În 2010 am depus un proiect la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (ADPR), pe măsura 3.2.2, în valoare de 2,4 milioane de euro, care va fi finalizat în acest an, în septembrie. Practic, sunt cinci proiecte, integrate într-un proiect mai amplu, care are componente atât de infrastructură, cât şi sociale. Problema cea mai mare este derularea acestui proiect, pentru că de la bugetul local a trebuit să asigurăm în avans cota de TVA, ceea ce a împovărat foarte mult comunitatea. De aceea, fac apel şi pe această cale la cei de la Ministerul Agriculturii şi de la Ministerul de Finananţe ca în cazul proiectelor europene derulate de instituţii publice să se facă cu taxare inversă la TVA, pentru că se poate ajunge la un blocaj care nu face bine nimănui: nouă, că nu putem realiza investiţiile propuse şi României ca imagine, că nu derulează proiectele contractate”, a declarat primarul comunei, Kiss József, pentru Ziarul Astra, al Consiliului Județean Brașov.

Pod peste Tărlung

Una dintre investiţiile realizate cu banii de la ADPR este construirea podului peste Tărlung, care scurtează accesul locuitorilor din vatra satului, prin Târgul de maşini, către drumul judeţean care face legătura dinter Săcele şi Tărlungeni. „Investiţia era de mare necesitate, pentru că mulţi locuitori trebuiau să facă un ocol mare pentru a ajunge spre şi dinspre Săcele”, precizează ;i viceprimarul Severius Florin Beşchea.

Alte două investiţii importante sunt cele referitoare la alimentarea cu energie electrică şi realizarea reţelei de iluminat public în cartierul Scriitorilor.

Creşă la Zizin şi cămin cultural la Purcăreni

Un obiectiv extrem de necesar din punct de vedere social este noua creşă de la Zizin. „Aici sunt foarte mulţi copii de vârstă preşcolară, iar creşa este construită potrvit normelor europene. Băile vor fi dotate conform cerinţelor pentru copiii preşcolari, dormitoare, bucătărie, sală de mese, locuri de joacă. Probabil este cea mai modernă creşă din judeţ”, spune viceprimarul Beşchea.

Cel de-al cincilea proiect realizat cu banii europeni este reabilitarea şi modernizarea căminului cultural din Purcăreni. „Până în septembrie, când este termenul de finalizare a proiectului mare şi odată cu începerea anului şcolar, trebuie să angajăm personal atât pentru creşă, cât şi pentru căminul cultural. Primăria şi Consiliul Local s-au obligat ca pentru o perioadă de cel puţin cinci ani să menţină activitatea în acest două instituţii”, precizează primarul Kiss.