Investiţii de peste 600.000 de euro la Secţia de oncologie de la Pediatrie

daruieste-viata-oncologie-pediatrie-brasov600.000 de euro au fost investiți la Secția de oncologie a Spitalului de Copii din Brașov, care a fost renovată printr-o investiție privată. Secția se redeschide marți, 29 noiembrie, iar demersul aparție Asociației Dăruiește Viață, care a fost susținut financiar de mai mult de 100 de companii și persoane fizice.

Secția de pediatrie oncologică,  diabet și boli rare a Spitalului de Pediatrie din Brașov deservește mai multe județe, peste 800 de copii fiind internați aici anual. În luna august a acestui an, au fost începute lucrările de renovare. După trei luni, secția de oncologie a căpătat o cu totul altă față.

„Implicarea noastră, a Asociația Dăruiește Viața, la Spitalul de Copii Brașov arată că se poate și în România, este un exemplu de bune practici pentru modernizarea unei instituții medicale de stat, conform standardelor europene. Copiii bolnavi de cancer sunt tratați, în România, în spitale cu toalete la comun, fiind supuși unui risc de infecții crescut. Am lucrat cu specialiști, am recompartimentat spațiul, pentru a crea saloane de 2 și 3 paturi, cu grup sanitar propriu, pentru a asigura circuitele prevăzute în protocoalele medicale, am folosit materiale de cea mai bună calitate, pentru a asigura condiții optime de menținere a igienei, iar designul are la bază terapia culorii, pentru a-i face pe copii să se simtă ca într-un mare loc de joacă. Aceasta este abordarea pe care o avem și pentru construirea primului spital dedicat copiilor bolnavi de cancer, la spitalul Marie Curie, din București: asistență medicală la standarde europene și grijă pentru copii”, a declarat Carmen Uscatu, președintele Asociației Dăruiește Viață.

Micuții care vor fi de acum încolo internați aici vor fi întâmpinați de culori, desene și personaje de poveste. Saloanele în care vor sta sunt dotate cu mobilier adecvat nevoilor lor, circuite medicale moderne și băi proprii. Secția reamenajată are acum 12 saloane, cu 25 de paturi.

Alte articole:   FOTO Accident între un TIR și două microbuze, în Prahova. 12 persoane au fost transportate la spital

„Mesajul nostru este simplu: când sistemul ne omoară copiii, prin lipsa de acces la servicii medicale de calitate, fiecare dintre noi poate să le dea o șansă la viață, prin implicare, printr-o donație cât de mică, prin susținerea oamenilor profesioniști și de bună credință care se luptă cu acest mecanism al morții și al indiferenței. Aceasta este formula succesului care stă la baza proiectului nostru: strângem fonduri de la finanțatori privați, persoane particulare și companii, colaborăm cu personal medical dedicate precum și cu specialiști în domeniu, precum arhitecta Raluca Soaita, specializată pe domeniul medical, care a realizat proiectul pentru modernizarea secției din acest spital”, a afirmat Oana Gheorghiu, vicepreședintele Asociației Dăruiește Viața.

„Proiectul de modernizare derulat de Asociația Dăruiește Viață, împreună cu sponsorii privați, ajută personalul medical în misiunea pe care o are: este mai ușor să îngrijești copiii și șansele de recuperare cresc câtă vreme ai condiții propice de primire a lor în spital”, a spus managerul Spitalului Clinic de Copii Brasov, Liviu Muntean.

Medicii secției spun că o astfel de investiție este mai mult decât necesară periodic, mai ales când aceasta este dedicată îngrijirilor acordate copiilor cu cancer, dar și altor micuți cu boli grave.

Alte articole:   Evoluția infecțiilor respiratorii acute și a gripei în județul Brașov (10.02.2025 - 16.02.2025)

Proiectul va continua pentru modernizarea altor două secții ale Spitalului de Pediatrie din Brașov.

Distribuie dacă îți place!

De top în Brașov