Primăria orașului Ghimbav continuă investițiile esențiale în infrastructura educațională, iar unul dintre cele mai recente proiecte vizează dotarea și modernizarea laboratoarelor de chimie și informatică din cadrul Școlii Gimnaziale Ghimbav.
Prin atragerea unei finanțări în valoare de peste 536.000 de lei, obținută prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), administrația locală sprijină direct un proces educațional mai modern, interactiv și adaptat standardelor actuale.
Dotări complete pentru un învățământ de calitate
Primarul Ionel Fliundra a precizat că laboratorul de chimie este deja complet renovat și funcțional, beneficiind de echipamente specifice care vor permite elevilor să realizeze experimente în condiții sigure și moderne. Tabla interactivă, trusele de laborator și materialele didactice disponibile transformă spațiul într-un loc atractiv și util pentru învățare.
În ceea ce privește laboratorul de informatică, acesta a fost echipat cu sisteme all-in-one performante, echipamente multimedia și materiale educaționale digitale care susțin desfășurarea orelor într-un mediu adaptat nevoilor elevilor. Sunt disponibile și echipamente auxiliare precum imprimante multifuncționale, scannere, routere Wi-Fi, camere video pentru videoconferințe și reportofoane digitale, toate contribuind la o experiență educațională completă.
Primarul Fliundra: „Continuăm investițiile în educație”
„Așa cum se vede, suntem deja în laboratorul de chimie, complet renovat și echipat cu tablă interactivă, eprubete și tot ce ține de experimentele pe care elevii le vor putea face. În laboratorul de informatică, unde vom merge, s-a investit în echipamente digitale moderne și multe materiale didactice esențiale pentru activitatea elevilor. Vom continua să dotăm corpurile de clasă din cadrul Școlii Gimnaziale Ghimbav.”, a declarat primarul Ionel Fliundra.
Angajament constant pentru educația copiilor din Ghimbav
Administrația locală din Ghimbav își reafirmă astfel angajamentul față de comunitate și față de viitorul copiilor din oraș, tratând educația ca o prioritate strategică. Prin accesarea fondurilor europene și prin gestionarea eficientă a acestora, Primăria Ghimbav oferă elevilor și cadrelor didactice condiții de lucru moderne, demne de secolul XXI.