Eveniment

Intervenție promptă a polițiștilor brașoveni pentru recuperarea unui telefon mobil

Marian Stoica

La data de 02 septembrie a.c., în jurul orei 17:30, în timp ce efectuau activități pentru menținerea ordinii și siguranței publice, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov- Secția 3 de Poliție au fost sesizați în mod direct de către o tânără, cu privire la faptul că, în timp ce aceasta s-ar fi aflat în incinta unui festival, pe strada Turnului, din municipiul Brașov, i-ar fi fost sustras telefonul mobil.

Imediat, polițiștii au întreprins activități si verificări specifice, care au dus, în scurt timp, la identificarea unui bărbat, de 48 de ani, asupra căruia a fost găsit telefonul mobil sustras.

Astfel, bunul recuperat a fost predat persoanei vătămate, iar polițiștii au întocmit un dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunii de „furt”, în care cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Poliția Brașov reiterează angajamentul față de comunitate și le mulțumește cetățenilor pentru încrederea acordată!