Eveniment

UPDATE. Femeie decedată după ce un incendiu izbucnit în acestă dimineață, i-a cuprins locuința din Piața Sfatului

Sebastian Dan

UPDATE: Tragedie petrecută miercuri dimineaţa într-un apartament din Piața Sfatului. Pompierii au fost chemaţi să intervină la stingerea unui incendiu şi au descoperit o femeie moartă în casă.

Alarma a fost dată prin apel la 112, care anunţa că a avut loc un incendiu la un apartament din Piața Sfatului.

O femeie de 77 de ani a fost găsită carbonizată, în apartamentul mistuit de flăcări.

„La ora  05.30 am fost anunțați de izbucnirea unui incendiu la un apartament în Piața Sfatului nr. 11. La fața locului s-au deplasat două autospeciale cu apă și spumă, o autoscară și un echipaj SMURD. Incendiul s-a manifestat cu degajare mare de fum. S-a intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului. În apartament a fost gasită o persoană de sex feminin în vârsta de 77 de ani decedată, carbonizată. Au ars mobilierul și materiale textile dintr-o cameră a apartamentului. Cauza izbucnirii incendiului este în curs de stabilire”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, Ciprian Sfreja.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brașov, agent Nadia Olaru, cadavrul va fi transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cauzei reale a decesului.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii evenimentului.

Știrea inițială

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov a avut în această dimineață o intervenție în Piața Sfatului, cel mai probabil pentru a acorda a ajutor vreunei persoane în vârstă.

La acțiune au participat echipajele de intevenție cu o autoscară, un modul de descarcerare și paramedicii de la SMURD, pentru a acorda primul ajutor.

La fața locului este și un ehcipaj de Poliție.

Revenim cu amănunte!