ISU Dâmboviţa anunţă că intervenţia de la Crevedia, după exploziile de sâmbătă seară, s-a încheiat.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa anunţă că intervenţia în cazul exploziilor produse sâmbătă seară la Crevedia s-a încheiat, fără a oferi însă detalii.
”Intervenţia este finalizată, la locul evenimentului rămân pentru supravegherea zonei o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD de la Garda Corneşti”, a transmis, joi seară, ISU Dâmboviţa.
Sursa citată nu a oferit alte detalii, transmite News.ro.
Sâmbătă seară, mai multe explozii şi un incendiu s-au produs la o staţie GPL din Crevedia.
Trei persoane au murit (doi soţi – el în urma unui infarct, iar ea din cauza arsurilor, iar ieri încă o persoană, care se afla în stare critică la Spitalul Floresca. Alte peste 50 au fost rănite, majoritatea fiind pompieri.
În urma celor două explozii mai multe familii au rămas fără case. În acest sens, Guvernul a aprobat acordarea unor ajutoare de urgenţă.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI