Consiliul Județean Brașov va găzdui miercuri, 22 martie 2017, începând cu ora 11.00, ședința ordinară a Consiliului pentru Dezvoltare Regională (CDR) Centru. În același timp va avea loc ședința Comitetului Regional de Evaluare Strategică și Corelare (CRESC) Centru, organism consultativ în cadrul căruia sunt discutate și analizate prioritățile de investiții publice la nivel regional, cu finanțare din fonduri comunitare sau bugete locale, în vederea atingerii obiectivelor strategiei de dezvoltare a regiunii.
Pe ordinea de zi a ședinței CDR sunt incluse mai multe proiecte, printre care problemele și perspectivele implementării Programului Operațional Regional 2014-2020 la nivelul Regiunii Centru, aprobarea participării ADR Centru ca partener în proiectul ScaleUP Transylvania („Sprijin pentru IMM-urile inovatoare din Transilvania pentru a-și extinde afacerea pe noi piețe”) și a co-finanțării aferente bugetului propriu.
La această ședință vor participa membrii CDR, județul Brașov fiind reprezentat de Adrian-Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, George Scripcaru, primarul municipiului Braşov, Liviu Cocoș, primarul oraşului Predeal, și Tiberiu Chirilaş, primarul comunei Vama Buzăului.
CDR Centru este format din 24 de membri: cei 6 președinti ai consiliilor județene din Regiunea 7 Centru și câte un reprezentant al municipiilor, orașelor și comunelor din fiecare județ. Președintele și vicepreședintele CRESC Centru sunt numiți din rândul președinților de consilii județene pentru un mandat de un an. În prezent, președinte este Tamas Sandor, președintele CJ Covasna.
CRESC Centru este alcătuit din 24 de membri: 12 sunt reprezentanți ai autorităților administrației publice locale și 12 sunt reprezentanți ai mediului economico-social din regiune.