Instrumentiştii au testat acustica noului sediu al Filarmonicii FOTO

Instrumentiştii au testat acustica noului sediu al Filarmonicii FOTO

Vizita sediu filarmonica (1)Lucrările la noul sediu al Filarmonicii Braşov se apropie de final, iar, ieri, instrumentiştii au verificat acustica noii săli de concerte prin organizarea unui mini-concert. Noul sediu al Filarmonicii a fost gândit ca un complex cultural, cu o sală de spectacole având capacitatea de 458 de locuri şi scenă cu suprafaţa de 185 de metri pătraţi (pe care vor putea evolua 80 de artişti), o sală de audiţii de 53 de locuri, în care se poate realiza şi proiecţie de film, spaţii expoziţionale şi administrative.

Totodată, edilii au rezolvat şi una dintre cele mai mari probleme care le punea beţe în roate în ceea ce privveşte deschiderea noului sediu: deblocarea licitaţiei pentru scaunele care urmau să fie montate în cele două săli. Practic, noul sediu îşi va putea deschide porţile în luna septembrie, cu un concert inaugural, chiar înainte de începerea stagiunii.

„Sunt foarte mulţumit de faptul că acest proiect este aproape gata şi am ajuns în faza de probe de acustică. Sunt bucuros că, astăzi, artiştii de la Filarmonică s-au declarat încântaţi de modul în care am reuşit să punem în practică acest proiect, mai ales de acustica acestei săli, mulţi dintre ei fiind emoţionaţi că, în sfârşit, Braşovul dispune de o astfel de sală de concerte. Este o investiţie importantă pentru Braşov, cu atât mai mult cu cât Filarmonica nu a avut niciodată până acum un sediu şi o sală de repetiţii proprii, deşi este cea mai veche instituţie de cultură de acest gen din Braşov. Acum se fac repetiţii şi se prezintă spectacole în spaţii închiriate, pentru care plătim foarte mulţi bani”, a precizat primarul George Scripcaru.

Acustică intalnita doar in Spania sau Japonia

Alte articole:   Un pompier a dispărut în Lacul Siriu. Salvamont Brașov intervine cu un scanner acvatic (FOTO)

„După părerea mea, la ora actuală, este una dintre cele mai bune acustici din ţară. Sună perfect şi pot spune că am mai întâlnit săli cu acustici atât de bune doar în turneele pe care le-am făcut în ţări ca Germania, Spania sau Japonia. La noi în ţară nu prea avem săli care să aibă o acustică bună şi va trebui să ne adaptăm noilor condiţii, să nu forţăm instrumentele, fiindcă se aude orice sunet. Până acum, am cântat în săli care erau lacunare din acest punct de vedere”, a spus Tudor Mihai, instrumentist al Filarmonicii Braşov.

Pentru sala mare, lucrările de consolidare au depăşit complexitatea estimată iniţial, însă proiectanţii şi executantul lucrării au depăşit problemele apărute. Grinzile transversale au fost consolidate cu beton precomprimat şi întărite cu plăci din fibră de carbon, care măreşte cu 50% portabilitatea acestora. Apoi, pe pereţi şi tavan, s-au montat structurile metalice pentru crearea fondului acustic şi au fost montate  plăcile din lemn sau rigips. Pereţii şi tavanul din zona scenei sunt placaţi cu panouri din lemn. Pe porţiunea cuprinsă între scenă şi peretele opus acesteia (cel de la intrarea în sală) au fost aplicate plăci de rigips, iar pe peretele de la intrare au fost montate panouri din lemn. Designul şi proiectarea pereţilor şi tavanelor, inclusiv a formei plăcilor care le acoperă, au fost făcute în urma unui proiect special de acustică, iar la finalizarea lucrărilor, când se vor finaliza  măsurătorile de acustică, sala de concerte a Filarmonicii Braşov va deveni una dintre  sălile cu cea mai bună acustică din România. „A fost un proiect complex, care a necesitat foarte multă muncă, dar şi identificarea  unor soluţii revoluţionare pentru acest gen de construcţii în România, de la utilizarea plăcilor din fibră de carbon pentru mărirea rezistenţei structurii, până la proiectul de acustică, realizat după aceleaşi principii ca în marile săli de concerte din lume”, a subliniat Scripcaru.

Alte articole:   Cum va fi vremea în următoarele 4 săptămâni. Prognoza meteo până la data de 19 mai
Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov