Social

Instanța a dispus refacerea probelor ADN în Dosarul uciderii Elodiei. Ce se întâplă azi!

Sebastian Dan

Cristian Cioacă. Foto: crimetv.ro
Cristian Cioacă. Foto: crimetv.ro

Curtea de Apel Piteşti a admis, joi, o parte dintre probele solicitate de apărarea fostului poliţist Cristian Cioacă, condamnat de instanţa de fond la 22 de ani de închisoare pentru uciderea soţiei sale, Elodia Ghinescu.

„Admite în parte proba cu expertiza medico-legală solicitată de apărătorul inculpatului (…) şi dispune efectuarea unei expertize medico legale – examen ADN – de către Institutul Naţional de Medicină Legală, cu obiectivele indicate în considerente. Dispune completarea Raportului de Constatare Tehnico – Ştiinţifică (…) întocmit de Institutul de Criminalistică al IGPR, în sensul de a se preciza de către specialişti care (…) din plicuri conţinea acele fire de păr ridicate de pe peria de păr din baia apartamentului, respectiv smocul de păr ridicat de pe podeaua dormitorului”, se arată în soluţia pronunţată de instanţă.

Judecătorii Curţii de Apel Piteşti au respins în schimb „ca nefiind utilă” efectuarea unei expertize criminalistice traseologice. Decizia luată joi de instanţă poate fi atacată cu recurs, odată cu fondul. Următorul termen al apelului este programat vineri, 1 noiembrie, când va continua administrarea probelor din dosar.

De asemenea, instanţa a dispus citarea, în vederea audierii, a martorilor Serian Luminiţa Georgeta, Dascălu Radu, Mardare Dumitra şi Marinoaica Gabriela, precum şi citarea martorului Zabara Daniel (ofițerul SPP) cu mandat de aducere.

La termenul de astăzi, în procesul dosarului „Elodia”, de departe, martorul-cheie este… sepepistul Daniel Zabara. Şi asta nu numai pentru că numele lui apare în numeroasele mesaje adresate de Elodia iubitului său sepepist, Ilie Cristian (prietenul lui Zabara). Ci, mai ales, pentru că Daniel Zabara, conform unui desfăşurător aflat la dosar, este ultima persoană care a vorbit cu avocata înainte de dispariţie. Într-un interviu din octombrie 2007, primul interviu acordat presei, Cristian Cioacă făcea o declaraţie-şoc, spunând: Înainte de dispariţie, telefonul Elodiei erau ascutat! Va cere instanţa serviciilor secrete înregistrările convorbirilor dintre Elodia şi sepepiştii Cristian Ilie şi Daniel Zabara?, scrie și Ziarul Ring.

Cristian Cioacă a fost condamnat de Tribunalul Argeş, pe 2 iulie 2013, la 21 de ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi la doi ani de închisoare pentru profanare de morminte, urmând să execute 22 de ani de detenţie.

Sentinţa instanţei de fond a fost atacată ulterior cu apel de către toate părţile implicate. Cererile au fost formulate de inculpat, de mama şi fratele Elodiei Ghinescu, în calitate de părţi civile în dosar, precum şi de procurori.

Inculpatul a fost obligat, prin sentinţa Tribunalului Argeş, să plătească echivalentul a 100.000 de euro cu titlu de daune morale fiului său minor Patrick, în calitate de parte vătămată. Emilia Ghinescu, mama Elodiei, ar urma să primească daune morale de 100.000 de euro, iar fratele Elodiei, Robert Ghinescu, de 50.000 de euro.

Cioacă a fost obligat şi la plata sumei de 135.000 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Tribunalul Argeş a respins cererile părţilor civile Emilia şi Robert Ghinescu de schimbare a încadrării juridice în omor deosebit de grav, precum şi cererea inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive.

Cristian Cioacă este încarcerat la Penitenciarul Colibaşi, unde a fost transferat pe 30 ianuarie.

Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi profanare de morminte, el fiind acuzat că şi-a ucis soţia, avocata Elodia Ghinescu, în august 2007. Cristian Cioacă se află în arest preventiv din data de 5 decembrie 2012.