Eveniment

Instanța a decis că este ilegală mărirea chiriilor pentru spațiile RIAL

Sebastian Dan

Magistrații s-au pronunțat, în prima instanță, în procesul deschis de prefectul județului Brașov împotriva hotărârii de Consiliu Local prin care s-a decis majorarea chiriilor.

Inițiativa legislativă i-a aparținut primarului Allen Coliban. Degeaba în spațiul public au apărut argumente care demonstrau că nu e legală o astfel de hotărâre. Interesele administrației Coliban – USR erau altele.

Mandatele depuse de directorii de la RIAL și membrii Consiliului de Administrație au fost doar praf aruncat în ochii celor care cred că se mișcă ceva. Viceprimarul USR Flavia Boghiu spune că anunță măsuri. Nimic! Primarul mincinos Allen Coliban tuna în ultima ședință de Consiliu Local și cerea situații urgente cu ce se întâmplă la RIAL, unde este patrimoniul, unde a dispărut? Ați auzit ceva? Nimic! Pentru că oamenii ăștia nu fac nimic! Doar se victimizează, sau se laudă pe Facebook, după caz.

Totul a fost un circ de fațadă, pentru că, de fapt, „băieții deștepți” își văd mai departe de treburi și de încasat salarii/ indemnizații babane.

De ce s-a ajuns la procesul Prefectură – Consiliul Local? Am scris în articolul de mai jos:

https://newsbv.ro/2022/04/19/prefectura-a-dat-in-judecata-primaria-brasov-din-cauza-chiriilor-majorate-de-la-rial/

Soluția instanței pe scurt

„Admite acţiunea formulată de reclamantul PREFECTUL JUDEŢULUI BRAŞOV în contradictoriu cu pârâţii CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BRAŞOV şi RIAL SRL. Anulează HCL al municipiului Braşov nr.767/17.12.2021 atât în forma iniţială cât şi în forma modificată prin HCL nr.9511.02.2022 şi anularea HCL al municipiului Braşov nr.9511.02.2022 prin care s-a modificat art.1 al.1,2,3 din HCL nr.767/17.12.2021. Cu drept de a formula recurs în termen de 15 zile de la comunicare care se depune la tribunalul Braşov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 05.12.2022”.