Eveniment

INSP: Trend descendent al infecțiilor cu coronavirus în Brașov

Gabriela Bunghez

Potrivit analizei săptămânale a Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), Brașovul continuă trendul descendent al îmbolnăvirilor cu coronavirus.

În 13 județe din țară, printre care și Brașovul, s-a înregistrat săptămâna trecută, un trend descendent în ceea ce privește numărul cazurilor de COVID-19.

Trendul descendent, în săptămâna 17-23 august, s-a înregistrat în județele Argeș, Brașov, Caraș-Severin, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Ilfov, Mehedinți, Sibiu și Vrancea.

Raportul INSP mai arată că în 9 județe din țară s-a înregistrat un trend ascendent în ceea ce privește numărul cazurilor de Covid-19. Totuși, numărul este în scăderea față de săptămâna 10-16 august, când se înregistra un tren ascendent în 15 județe.

Cele nouă județe sunt: Alba, Botoșani, Călărași, Dolj, Iași, Satu Mare, Sălaj, Teleorman și Tulcea.

Analiza INS arată că în 6 județe și București se înregistrează o rată de incidență cumulată peste 100/100.000 locuitori.

În săptămâna 17 – 23 august, 34.2% din totalul cazurilor s-au înregistrat în București, Prahova, Iași, Bihor și Timiș, iar 30.9% din totalul deceselor au fost înregistrate în București, Bihor, Argeș, Buzău și Iași.

79.8% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani, iar 59.7% din decese au fost la bărbați.

De asemenea, 94.8% din toți cei decedați aveau cel puțin o comorbiditate asociată.

Un caz din 18 a fost înregistrat la personal medical, se mai arată în raport.

Raportul săptămânal poate fi consultat AICI.

https://newsbv.ro/2020/08/19/insp-trendul-epidemiei-de-covid-19-descendent-in-ultima-saptamana-in-brasov/
https://newsbv.ro/2020/08/24/brasovul-a-ajuns-la-769-infectati-cu-sars-cov-2-la-mia-de-locuitori/