Social

Inițiativa unui parlamentar brașovean: studenții de la stat să plătească studiile dacă pleacă din țară

Sebastian Dan

Studenti absolventi„În anul 2015 voi continua să îmi îndrept atenția spre educație. De data aceasta, voi aborda problematica finanțării învățământului superior, dar și a repartizării granturilor de studii. Nu este normal ca noi să finanțăm pregătirea celor care aleg să plece din țară. Consider că sistemul instituțiilor de învățământ din domeniul de ordine publică trebuie aplicat la scară națională, iar studenții care beneficiază de finanțare de la bugetul de stat să fie obligați să lucreze pentru o perioadă determinată în România, sau să restituie contravaloarea studiilor dacă aleg să plece în altă țară. Doar așa vom putea combate criza din domeniul resurselor umane calificate. Cea mai mare rată a plecărilor se înregistrează, la ora actuală, în rândul absolvenților de medicină, fapt ce a dus la mari probleme în sistemul medical. Bineînțeles, o astfel de măsură va trebui să fie corelată și cu măsuri care să vizeze asigurarea locurilor de muncă, precum și alte facilități“, a declarat astăzi deputatul Maria Grecea.

În opinia acesteia, o altă condiție pentru atingerea performanței în învățământul superior este asigurarea calității și centrarea procesului pe student: „Am urmărit inclusiv scandalul  prezentat de mass-media al studentului Dragoș Alexandru de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București, care susține că a fost exmatriculat din cauza unei scrisori adresate Ministerului Educației, document prin care a prezentat problemele cu care se confruntă studenții din cadrul acelei universitati. Consider că modul în care a acționat conducerea UAUIM București reprezintă o metodă de represiune și de intimidare a studenților nemulțumiți. Pentru aceasta am trimis o cerere la Comisia de invatamant prin care cer audierea dlui rector Zeno Bogdănescu. Mai mult decât atât, voi transmite o interpelare Ministerului Educației, pentru a mi se comunica măsurile care au fost luate față de UAUIM în urma sesizării studentului, dar și modalitatea prin care se realizează evaluarea calității în universitățile din România”.

Maria Grecea spune că finanțarea învățământului, la toate nivelurile, trebuie să reprezinte una din prioritățile fundamentale ale oricărui program de guvernare. „Am arătat în repetate rânduri care sunt avantajele pe termen mediu și lung ale investiției în educație, iar efectele sunt incontestabile. O posibilă sursă pentru finanțare pentru domeniul educational ar fi veniturile obținute din taxare jocurilor de noroc, la care Victor-Viorel Ponta vrea să renunte. Mă voi lupta pentru taxarea activităților care nu reprezintă o necesitate de consum ( precum jocurile de noroc ) și voi cere direcționarea acestor bani către domeniul educației, un segment care încă așteaptă 6% din PIB, conform Legii 1/2011. O altă direcție spre care mă voi orienta în această sesiune este constituită de organizarea programelor educaționale de tipul școală după școală. S-a demonstrat că acest tip de serviciu este deosebit de necesar părinților care au un loc de muncă unde este necesară disponibilitatea la un program prelungit. În momentul de față putem aprecia că avem un vid legislativ în ceea ce privește această activitate. În acest sens, doresc să inițiez o propunere legislativă pentru reglementarea acestei activități: pe de o parte, doresc să identific modalități de finanțare de la bugetul de stat a unor astfel de servicii, astfel încât sa asigurăm accesibilitatea pentru cetățeni, indiferent de veniturile pe care le realizează, iar pe de altă parte, doresc să propun un cadru de reglementare care să instituie norme pentru organizarea acestui tip de activitate. Consider că programul școală după școală reprezintă o prioritate pentru sistemul educațional, mai ales în contextul în care promovează metode de învățare inovative și alternative”.