Astazi a fost depus la Consiliul Local şi Consiliul Judetean Brasov un memoriu privind amenjarea Paraclisului Maicii Domnului de pe masivul Tâmpa.
Redăm mai jos memoriul transmis administrației locale:
Subsemnaţii, în calitate de reprezentanţi legali ai organizaţiilor nonguvernamentale mai jos menţionate, în urma demersurilor realizate în anul 2010 pentru consacrarea Sfintei Marii ca patron spiritual al Braşovului, demersuri încununate de succes, am adresat, prin intermediul mass-mediei, autorităţilor locale şi judeţene, dorinţa noastră de a continua şi permanentiza celebrarea Maicii Domnului prin construirea/amenajarea în incinta Grotei fecioarei de la baza stâncii din vârful masivului Tâmpa, chiar în zona fundalului stâncos acoperit cu literele luminoase ce compun cuvântul „BRAŞOV”, a unui Paraclis destinat celebrării, cu caracter permanent, a Ocrotitoarei Braşovului , având valoarea unui loc de pelerinaj dar şi a unui popas turistic, fără a omite semnificaţia acestei amenajări ca lăcaş sacramental care trebuie să fie o mărturie a bucuriei braşovenilor de a fi vegheaţi necontenit de Cea care a dat naştere Fiului Lui Dumnezeu şi care din anul 2010 a devenit oficial Patroana spirituală a Braşovului. Fie şi numai pentru faptul că România este supranumită ca fiind Grădina Maicii Domnului, după cum o recunoştea însuşi Papa Ioan Paul al II-lea cu ocazia vizitei efectuate în ţara noastră în zilele de 7-9 mai 1999, şi din aceasta constă cu atât mai mult obligaţia noastră, a braşovenilor, de a închina Sfintei Marii un spaţiu sfinţit de rugăciune şi reculegere în oraşul care se află, prin graţia Lui Dumnezeu, chiar în inima ţării.
La această oră, peştera de pe masivul Tâmpa, precum şi zona adiacentă (terasa suspendată, calea de acces, etc) sunt lăsate de izbelişte. Turistul care accesează aceste locuri este neîndoios şocat de paradoxul creat de imaginea neîngrijită, abandonată, dezolantă a părţii superioare a Tâmpei în raport cu imaginea mirifică a municipiului şi a Câmpiei Bârsei ce se desfăşoară la picioarele acestuia. Lucrările de amenjare a grotei ar atrage după sine şi obligativitatea igienizării întregii zone şi dotarea acesteia cu mobilier specific (bănci pentru odihnă, coşuri de gunoi, toalete ecologice, iluminat nocturn etc.), astfel încât efortului de europenizare a întregului oraş să i se adauge şi acest spaţiu al înălţimilor, unic şi spectaculos, care este declarat şi rezervaţie naturală de interes naţional.
În urma lucrărilor de reabilitare, grota va trebui să îşi păstreze în continuare sălbăticia sa iniţială, lipsa oricărui confort stilistic ambiental sugerând tocmai Sfântul Loc în care Maria L-a născut pe Hristos. Ideea noastră cu privire la amenajarea grotei sugerează celor care vor câştiga concursul de proiectare al lăcaşului să folosească în simbolistica sa o coroană, ea purtând o dublă semnificaţie hermeneutică, cel al podoabei împărăteşti a Fecioarei Maria, dar şi cel al municipiului, care printr-o coincidenţă, deloc întâmplătoare, este exprimarea istorico-heraldică a Braşovului. Desigur, nu va trebui să lipsească din acest motiv metaforic crucea, ca simbol al creştinismului locuitorilor braşoveni de 2000 de ani.
Un astfel de spaţiu sfinţit va deveni în mod cert un obiectiv turistic şi spiritual de pelerinaj ecumenic, dar va constitui şi sufragiul braşovenilor la adresa protectorului lor spiritual. Desigur, se poate avea în vedere şi amenajarea unui mic spaţiu de supraveghere în care să vieţuiască un om al credinţei, care s-ar ocupa de îngrijirea şi păzirea acestui spaţiu sacru. O asemenea chilie modestă este posibilă în condiţiile în care şi în vremea când în incinta grotei era amenajat un mic spaţiu de alimentaţie publică cabanierul avea o încăpere în care se odihnea. De asemenea, paraclisului odată amenajat i se va asigura un sistem de iluminat specific, în aşa fel încât ,din spatele cuvântului „BRAŞOV”, să ţâşnească spre cer raze de lumină care să sugereze privitorilor că sacrul şi credinţa oamenilor apără minunatul nostru oraş.
Trebuie să menţionăm că artiştii care vor concepe planul de amenajare a grotei şi a împrejurimilor sale vor trebui stabiliţi printr-un concurs de proiecte, după cum am enunţat mai sus, urmând ca în grija financiară a edililor să rămână cheltuielile legate de achiziţionarea operelor de artă componente al întregului ansamblu artistic, contravaloarea manoperei, precum şi realizarea autorizaţiilor specifice.
Stimaţi edili ai municipului şi judeţului Braşov.
Considerăm că prin iniţiativa noastră vă obligăm, cu deferenţă şi respect, în spiritul concitadinităţii noastre speciale, care a avut ca rezultat declararea Braşovului ca fiind cel mai frumos oraş al României, să participaţi conştient la realizarea uneia dintre cele mai importante opere de interes public, prin dimensiune spirituală, culturală şi turistică, în acest debut de Mileniu, şi de aceea vă rugăm să nu aveţi nicio îndoială asupra acestei iniţiative cu adevărat remarcabile. Suntem siguri că, în scopul punerii în viaţă a acestui proiect, este necesară înfiinţarea unei comisii mixte, compusă din membrii consiliilor local şi judeţean, la care să se adauge membri ai ONG-urilor iniţiatoare, fapt ce va asigura garanţia succesului, avertizându-vă că eforturile pentru împlinirea lucrării în sine precum şi cheltuielile nu vor fi prea mari pentru puterea financiară a unui judeţ şi oraş ca Braşovul. Estimările noastre valorice au ca rezultat sume destul de modeste, iar orice idee în determinarea benefică la proiectul întregului ansamblu de pe Tâmpa nu va putea ridica contravaloarea întregii lucrări la sume dereglante pentru bugetele puse în discuţie. În schimb, Braşovul îşi va îmbogăţi patrimonul cultural-religios-turistic cu o realizare de artă monumentală unică în România, care va aduce întregii zone beneficii multiple incalculabile!
De asemenea, în ceea ce priveşte atitudinea bisericii faţă de această iniţiativă cu caracter sacramental, anexăm scrisoarea academicianului Alexandru Surdu, Preşedintele Secţiei de filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie a Academiei Române şi Cetăţean de Onoare al Braşovului, din care reiese cu claritate că există acordul de principiu al înalţilor prelaţi, urmând, desigur, să se poarte discuţii şi cu repezentanţii celorlalte culte pentru întregirea realizării conceptului spiritual care va fi iniţiat pe masivul Tâmpa.
Totodată, vă ataşăm scrisoarea marelui om de cultură italian de origine română, Camilian Demetrescu, care încurajează construirea lăcaşului sfânt de pe Tâmpa, menţionându-vă că această epistolă este ultima înainte de sfârşitul acestui mare spirit al Europei, epistolă ce capătă în acest sens un adevărat testament ce obligă moral.
Vă rugăm, în încheiere ca, la introducerea pe ordinea de zi a celor două consilii a analizării şi discutării acestui memoriu, să ne invitaţi pentru a contribui şi noi la edificarea decidenţilor şi a avea asigurată acurateţea pledoariilor în sprijinul materializării intenţiilor noastre.
Primţi doamnelor şi domnilor însemnul respectului nostru sincer, încredinţându-vă că avem certitudinea că veţi judeca limpede, pozitiv şi cu celeritate această inţiativă a noastră.
În numele iniţiatorilor acestui demers (Despărţământul Braşov al ASTREI, Galeriile Kron-Art, Fundaţia „Dacia”, Societatea Ziariştilor şi Oamenilor de Cultură „Cincinat Pavelescu” Braşov)
Mircea Brenciu,
preşedinte al S.Z.O.C. „Cincinat Pavelescu”
membru al Uniunii Scriitorilor din România