Din judeţ

Incident grav în zona Prăpăstiile Zărneștilor: Un bărbat de 59 de ani a murit după ce a căzut de pe un perete abrupt (FOTO)

Gabriela Bunghez

Un bărbat de 59 de ani murit, duminică, după ce a căzut de pe un perete abrupt din zona Prăpăstiile Zărneştilor, fără potecă turistică marcată. Salvamontiştii ajunşi la faţa locului au constatat că acesta suferise leziuni care i-au fost fatale. Circumstanţele producerii accidentului nu sunt cunoscute cu exactitate, persoana fiind singură la acel moment.

Bărbat mort după ce a căzut de pe un perete abrupt din zona Prăpăstiile Zărneştilor

În cursul zilei de 8 februarie 2026, în jurul orei 15:00, Serviciul Public Local Salvamont Zărnești a fost solicitat prin apel de urgență pentru a interveni într-un incident grav produs în zona Prăpăstiile Zărneștilor, pe un versant situat între Valea Curmăturii și Valea Zănogii.

O persoană în vârstă de 59 de ani a căzut de pe un perete abrupt, într-o zonă extrem de expusă, fără potecă turistică marcată, ajungând în albia râului.

Din nefericire, în urma evaluării echipei de intervenție, s-a constatat că leziunile suferite erau incompatibile cu viața.

Nu se cunosc circumstanţele producerii accidentului, persoana fiind singură

Circumstanțele producerii accidentului nu sunt cunoscute cu exactitate, persoana fiind singură în momentul producerii evenimentului.

Serviciul Public Local Salvamont Zărnești transmite familiei îndurerate sincere condoleanțe.

„Reamintim tuturor iubitorilor de munte importanța parcurgerii exclusiv a traseelor turistice marcate, adaptarea deplasărilor la condițiile de teren și anotimp, precum și respectarea măsurilor de siguranță specifice zonelor alpine și subalpine„, a transmis Salvamont Zărneşti.