Eveniment

Închisoare pe viață, în SUA, pentru un român în vârstă de 25 de ani

NewsBv

Un român de 25 de ani a fost condamnat la închisoare pe viață în Statele Unite ale Americii, după ce a fost prins în timp ce comitea fraude bancare de proporții.

Autoritățile americane l-au considerat un pericol public major, motiv pentru care instanța a decis să-i aplice o pedeapsă extrem de severă, închisoare pe viață.

Un trecut infracțional marcat de expulzări

Fabrizio Slătineanu, originar din România, a reușit să intre ilegal în SUA de mai multe ori, deși fusese expulzat deja de două ori.

El a profitat de rutele ilegale prin Mexic pentru a reveni în Statele Unite, unde a continuat activitățile infracționale.

Slătineanu era membru al unei rețele infracționale specializate în fraude bancare, folosind metoda skimming-ului pentru a copia datele cardurilor de credit.

Acționând în comitatul Smith, a reușit să sustragă aproximativ 280.000 de dolari din conturile mai multor victime într-un singur weekend.

Victimele, profund afectate. Închisoare pe viață pentru român

Numeroase persoane s-au trezit cu conturile golite, ajungând în imposibilitatea de a-și achita cheltuielile esențiale, precum chiria sau hrana zilnică. „Oamenii s-au săturat de escrocherii, de hoți și de cei care intră ilegal în țară pentru a le face rău vecinilor lor”, a declarat judecătorul Jackson, care a prezidat procesul.

Dat fiind impactul major asupra comunității, judecătorii au decis să-i aplice o pedeapsă exemplară, condamnându-l la închisoare pe viață.

SUA adoptă o poziție din ce în ce mai dură în fața fraudelor financiare, iar cazuri precum acesta sunt tratate cu severitate maximă.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !