Începând cu data de 11.03.2013, la Braşov începe luna curăţeniei şi va fi declanşată o amplă acţiune de curăţenie a domeniului public şi privat, în toate cartierele municipiului Braşov.
Persoanele fizice şi juridice (asociaţii de proprietari, societăţi comerciale, instituţii publice şi de învăţământ) sunt solicitate ca în perioada 11.03 – 12.04.2013 să contribuie la realizarea acesteia, prin luarea de măsuri care să ducă la curăţarea spaţiilor verzi, aleilor, trotuarelor şi a rigolelor stradale din perimetrul imobilelor de locuit şi a celor cu altă destinaţie.
Se interzice tăierea sau toaletarea neautorizată a arborilor şi arbuştilor de pe domeniul public şi privat al municipiului.
Deşeurile rezultate ca urmare a acestei activităţi vor fi depozitate lângă punctele de colectare a deşeurilor menajere, cât mai compact, urmând ca acestea să fie transportate de catre operatorii de salubrizare împuterniciţi de către Primăria Municipiului Braşov.
Totodată, toţi cetăţenii care doresc să renunţe la obiectele casnice care nu mai prezintă utilitate sau fac curăţenie generală şi doresc să se dispenseze de lucruri nefolositoare, altele decât deşeuri menajere, o pot face în locuri special amenajate la platformele de gunoi sau în containere de 8 m.c., de culoare portocalie, dispuse pe domeniul public, astfel:
| Nr. crt. |
CARTIERUL |
AMPLASAMENTUL |
| 1. | SCHEI | str. Învăţătorilor- nr.4, C-tin Lacea(lângă Cimitir) |
| 2. | CENTRU | Str. Lucian Blaga, Petru Rareş lângă platformele de precolectare a deşeurilor menajere,Şirul Livezii- nr.1, str. Traian Vuia – platforma 176 |
| 3. | ASTRA I | str. Cocorului-platformele 502, 503, str. Mierlei – platforma 200, str. Pârâului – platforma 310, str. Alex. Cel Bun – platforma 110, Colonia Metrom – platforma 287Zorilor -platforma 298 |
| 4. | ASTRA II, III | str. Soarelui – platforma 264, str. Neptun – platforma 553Aleea Minerva- platforma 542, str.Cometei/ Aleea Constelaţiei, platforma 260,str Apollo/str. Neptun, platforma 550, platou, str. Zizinului (dincolo de pod)- platforma lângă terenul de joacă ,str. Baba Novac / str. Ferencz Szemler, platforma 238,str. Popa Şapcă, platforma 586Ocolitoare Saturn – Crinului – platforma 544 bis- platforma 557 |
| 5. | NOUA | str. Levănţicăi – platforma 597, str. Brazilor – platforma 592, str. Laminoarelor – platforma 5101.1(doar în perioada 12-16.03.2012), str. Dr. Ioan Meşotă- platforma 5104.2, str. Nucului – platforma 591.5 |
| 6. | VALEA CETĂŢII | str. Jepilor- platformele 199,190, str. Arţarului – platforma 184, str. Someşului- platforma 507, str. Arinului- platforma 188, str. Muresului-platforma 515 |
| 7. | CRAITER-TRIAJ | Fundătura Hărmanului, lângă terenul de rugby, str. Florilor lângă ţevi pe zona verde, str. Ceferiştilor – lângă parc, str. Paşcani – la şcoală, Str.Deda –lângă platforma 128, Fd. Harmanului- linga platforma 351, intersectiile str. Ciceu/ str.Ungheni, str.Deda/ str. Filiasi |
| 8. | SCRIITORILOR | str. Ştefan cel Mare / cu str. Ion Slavici; Brânduşelor lângă platforma 207 ;Str. Ion Creangă / str. Ovidiu |
| 9. | FLORILOR | str. Crinului, lângă zona verde (in dreptul str. Socului şi str. Grâului),str. Mărgăritarelor , lângă platforma ,str. Parcul Mic (punctul termic),Aleea Magnoliei / Aleea MimozeiStr. Toporaşului / str. Rozelor |
| 10. | TRACTORUL | str. Bronzului/ str. Aluminiului, Str. Ciocanului/ str. Octavian Goga, Aleea Constructorilor, platforma 28str. General Dumitrache/str. Bronzului, str. Gloriei/ 1 Decembrie, str. I. Barac/ str. Argintului, str. I. Socec/ str. Decembrie 1918 |
| 11. | BARTOLOMEU | str. Ghe. Doja-zona verde,str. Lanurilor/ str. Gospodarilorstr. Dimitrie Anghel / str. Heliade Rădulescu, str. Lucernei/ str.Bobului, str. Lânii / str. Fuiorului |
| 12. | GĂRII | str. Griviţei nr.59 în spate la Cinema Modernstr. Griviţei nr.65-73 (în spate la Onix)str. Griviţei nr.60-62 (în parcarea de la blocurile cu stâlp)str. Mircea cel Bătrân / str. Griviţei nr.53-57 în curtea interioară
intersectia str. Iancu Jianu/ str. Emil Racoviţă/ str. Armoniei str. 9 Mai/str. Transilvaniei-lângă regulatorul de gaz str. Crişana/str. Basarabiei lângă spălătoria auto Aleea Petuniei, nr.6 în parcare Aleea Sânzienelor /Aleea Lăcrămioarelor lângă Şc. Gen.nr.19, Codrul Cosminului- langa boxa 59 |
| 13. | BRAŞOVUL VECHI | Sitei/Al. Davila, M. Viteazul 3, Avram Iancu/Morii, Crişan/Memorandului, Ion Raţiu, Carierei/Cărămidăriei. |
| 14. | Cartierul STUPINI | Intersectie str. Albinelor/ str. Bârsei (la Biserica) |
Pentru situaţiile când deşeurile rezultate în urma curăţeniei de primăvara nu pot fi depozitate în aceste containere, rugăm cetăţenii să comunice telefonic adresa la Serviciul Inspecţie şi Control din cadrul Poliţiei Locale in vederea ridicării, la numerele de telefon: 0268/407500 sau 0268/405000, int: 127, 252, 254 sau la Dispeceratul Primăriei Braşov tel. 0268/984.
Societăţile de salubrizare cu care Municipalitatea are contract vor asigura transportul deşeurilor rezultate in urma efectuării curăţeniei de primăvară.