Cultura

Începe Festivalul Internațional de Operă, Operetă și Balet 2016!

Sebastian Dan

opera BrasovOpera Brașov oferă o surpriză copiilor din învăţământul preșcolar și primar, care sunt în vacanță: marți, 1 noiembrie 2016, de la ora 17.00, în Sala Operei, sunt invitați, împreună cu părinții și bunicii, la spectacolul „Frumoasa din Pădurea Adormită”, un musical creat de îndrăgitul compozitor Marius Țeicu și scenarista Silvia Kerim, după basmul lui Charles Perrault.

„Frumoasa din Pădurea Adormită” este o poveste minunată, care le transmite celor mici să nu uite să-și realizeze visurile copilăriei când vor fi mari, iar celor mari să mai creadă că binele poate învinge răul așa cum o făceau atunci când erau copii.

În distribuție, artiștii Operei Brașov: Mariana Tomescu, Andromeda Nemeș, Simona Mărcan, Geanina Tomescu, Cristina Roșu, Anca Manea, Rodica Iuga, Nicolae Zaharia, Mugurel Oancea, Cristian Dicu. Regia spectacolului este semnată de Attila Török, scenografia de Șerban Iuca, iar coregrafia și mișcarea scenică de Nermina Damian. Preț bilete: 20 lei – adulții; 10 lei – copiii (Pentru acest spectacol nu mai sunt bilete disponibile!)

Același spectacol, „Frumoasa din Pădurea Adormită”, se va juca și miercuri, 2 noiembrie 2016, de la ora 11.00, în Sala Operei Brașov. În distribuție: Mariana Tomescu, Andromeda Nemeș, Simona Mărcan, Geanina Tomescu, Cristina Roșu, Anca Manea, Rodica Iuga, Nicolae Zaharia, Mugurel Oancea, Cristian Dicu. Regia spectacolului este semnată de Attila Török, scenografia de Șerban Iuca, iar coregrafia și mișcarea scenică de Nermina Damian. Preţ bilete: 10 lei  

Miercuri, 2 noiembrie 2016, de la ora 17.00, la Muzeul „Casa Mureșenilor”, Opera Brașov programează Recitalul de la ora 5 intitulat „Despre iubire”. Interpretează soprana Maria Petcu-Catrina, alături de actrița Nora Vlad și chitaristul Corneliu Voicescu, profesor la Facultatea de Muzică a Universității „Transilvania” din Brașov. Va fi un recital pentru voce și chitară, ce va cuprinde în program canzonete, chansonete și piese românești: C. Velasquez – „Besame mucho”, S. Yradier – „La Paloma”, V. de Meglio – „Tiritomba”, A. Piazzolla – „Chiquilin de Bachin”, E. de Curtis – „Santa Lucia”, Iacob Mureșianu – „Romanță”, „De la poarta badi’n sus”, „Cât trăiești să nu iubești”, Tiberiu Brediceanu – „Vai, bădiță, dragi ne-avem”, „Floricică de pe apă”, „Bagă, Doamne, luna-n nor”.

Preț bilete: 2 lei – elevi, studenți; 3 lei – pensionari; 5 lei – adulți (se găsesc la sediul muzeului – Piața Sfatului nr. 25, înainte de începerea recitalului).

Sâmbătă, 5 noiembrie 2016, de la ora 18.30, în Sala Operei, vă invităm la deschiderea celei de-a XIV-a ediții a Festivalului Internațional de Operă, Operetă și Balet 2016 (organizat de Opera Brașov, Consiliul Local și Primăria Municipiului Brașov), cu Marea Gală a Festivalului. Evenimentul de sâmbătă seara este unul extraordinar, în care sunt invitați soliști de renume din România și Ucraina vor încânta publicul prezent, este vorba de Diana Țugui (Opera Națională Română Cluj-Napoca) – soprană, Iryna Zhytynska (Ucraina) – mezzosoprană, Florin Guzgă (Opera Națională Română Iași) – tenor, Lucian Petrean (Cluj-Napoca) – bariton. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Traian Ichim, iar gala va fi prezentată de binecunoscutul Marius Constantinescu, realizator de emisiuni la Televiziunea Română.

În programul spectacolului din această seară, veți putea audia arii din lucrări de referință ale liricii universale: G. Verdi – „Otello”, „Traviata”, „Rigoletto”, „Nabucco”, G. Puccini – „Turandot”, „Boema”, J. Massenet – „Werther”, U. Giordano – „Andrea Chenier”, V. Bellini – „Norma” sau C. Saint-Saëns – „Samson și Dalila”. Preț bilete: 50 lei; 40 lei

Biletele se vând la sediul Operei din str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268-419380. Program: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolelor (în cazul în care rămân bilete disponibile).