Eveniment

Încep lucrările majore de reparații străzi în Șchei. Modificări în traficul rutier

Gabriela Bunghez

De luni, 7 august, încep lucrările de reparații pe trei artere importante din cartierul Șchei.

Luni, 7 august,  încep lucrări majore de reparații străzi în cartierul Șchei. Mai exact, pe Șirul Gheorghe Dima, C-tin Brâncoveanu și Prundului.

Pentru desfășurarea lucrărilor în condiții optime și de siguranță se va interveni doar pe timpul nopții, în intervalul orar 22.00 – 5.30.

Pentru ca reparațiile să se poată desfășura în condiții de siguranță, vor fi introduse restricţii de circulaţie, iar traficul rutier va fi deviat în acest interval orar (22.00 – 5.00), astfel:

  • accesul rutier spre cartierul Șchei se va face pe străzile Castelului – Constantin Lacea – Piața Unirii;
  • accesul dinspre cartierul Șchei spre centru se va face din Piața Unirii pe strada Băilor – Șirul Dima;
  • în intervalul menționat, mijloacele de transport în comun de pe liniile de transport  50 și 52 vor circula doar până la stația Biserica Neagră, de unde vor continua pe Șirul Beethoven și Poarta Șchei. Autobuzul de pe ruta 4 va face doar sensul giratoriu de la Poarta Șchei și se va întoarce pe Mureșenilor.

Termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este de 18 august.

Lucrări de reparaţii şi în alte zone din oraş

De asemenea, RS Activ lucrează în cartierul Astra, pe str. Minerva (prelungire Crinului) – străzi de legătură, unde se toarnă covor asfaltic pe carosabil.

În paralel, echipele RS Activ lucrează și la reabilitarea străzilor de legătură dintre strada Lungă și strada De Mijloc, trotuare și carosabil.

În acest moment lucrările se desfășoară pe str. Câmpului, după ce au fost reabilitate străzile Bisericii Române, Nicopole și Școlii, pe tronsoanele cuprinse între str. Lungă și str. De Mijloc.

Tot pe Lotul 2, de care se ocupă asocierea dintre SC Recon SA și SC RS Activ, compania Recon execută lucrări de reparații pavaj pe str. Fundătura Țibleș și reparații carosabil cu turnare de covoare asfaltice pe str. Sarmizegetusa.

Firma Valdek Impex, care asigură lucrările de reparații străzi pe lotul 1, execută în această perioadă lucrări de reabilitare în cartierul Triaj – străzile Ciceu, Urziceni și Ungheni, pe peroanele de la terminalul RATBV din cartier și aleile din parcul Tractorul.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI