Incendiu azi-noapte la Codlea. Un bărbat a fost găsit spânzurat!

Incendiu azi-noapte la Codlea. Un bărbat a fost găsit spânzurat!

Pompierii militari au fost alertați azi-noapte, în jurul orei 23.15, de izbucnirea unui incendiu la o casa din municipiul Codlea, pe str. Bâlea. S-au deplasat la fata locului 2 autospeciale cu apa si spuma, o autoscara si doua echipaje SMURD.

S-a intervenit pentru stingerea incendiului care se manifesta la acoperisul casei.

„Un barbat in vârstă de 66 de ani a fost găsit spânzurat în curtea locuinței. S-a încercat resuscitarea acestuia dar din păcate personalul medical nu a mai putut face nimic pentru a-i salva viata si a fost declarat decedat. Soția bărbatului decedat a suferit un atac de panica si i s-a acordat asistenta medicala necesara la fata locului”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, maior Ciprian Sfreja..

Polițiștii au declanșat o anchetă. „Cadavrul a fost ridicat și transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cauzei reale a decesului. În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «ucidere din culpă» și «distrugere», instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent de poliție Nadia Olaru.

Alte articole:   Marian Rasaliu, viitorul prefect al Brașovului

A ars acopersisul casei pe o suprafata de aproximativ 60 mp.

Foto: Vlad Munteanu
Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate