
După ce în ultimele zile, sute de oameni au așteptat chiar și 12 ore ca să intre în țară pe de la Vama Nădlac, încă cinci puncte de frontieră, dintre România și Ungaria, vor fi deschise, de astăzi, a declarat marţi ministrul de Interne, Marcel Vela.
În urma discuţiilor dintre ministrul de Interne român și omologul din Ungaria, s-a convenit să se deschidă alte cinci puncte de frontieră pentru intrarea în România, care “vor permite ca tranzitul de autoturisme să se facă pe mai multe intrări”, a spus Vela, într-o declaraţie susţinută la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I.
Ministrul Afacerilor Interne a precizat că vor fi deschise punctele Cenad, Turnu, Salonta, Valea lui Mihai şi Urziceni.
„De mâine (miercuri – n.r.), în urma discuțiilor de azi (marți – n.r.), Poliția de Frontieră din Ungaria și din România vor stabili următoarele lucruri: tranzitul de autoturisme să se facă pe mai multe intrări, pentru că acum se fac doar pe Nădlac, Nădlac 2 și la intervenția noastră și înțelegerea dânșilor (…) și pe încă trei puncte. După discuția de astăzi avem posibilitatea să deschidem pe încă cinci puncte. Acum se intră pe Nădlac 1, Nădlac 2, pe Vărșand, pe Borș și Petea. De mâine, dacă ne înțelegem și sper să ne înțelegem în urma discuțiilor de astăzi, se va putea intra pe Cenad, pe Turnu, pe Salonta, pe Valea lui Mihai și pe Urziceni. În acest mod, evident că fluxul de mașini chiar dacă vine pe fluxul din Ungaria într-un mod organizat, pe interval de timp, în acest sens se poate bifurca pe 10 direcții, ceea ce este foarte bine, că scade presiunea pe Nădlac 1 și Nădlac 2”, a spus Vela.
Practic, vor exista 10 puncte de frontieră deschise.
O altă soluţie pentru a fi evitată aglomeraţia ar fi încurajarea folosirii autocarelor, în care ar putea intra mai multe persoane decât în maşinile mici.
Şefii Poliţiei de Frontieră din România şi Poliţiei de frontieră din Ungaria se vor întâlni miercuri pentru a stabili regulile noi pentru intrarea în ţară.